Veste BUNĂ pentru localitățile din R. Moldova: UE va crea programul „Satul European” pentru a finanța direct proiecte de dezvoltare locală, „fără amestecul Guvernului”
75143
Uniunea Europeană ar putea lansa în acest an programul „Satul European” prin intermediul căruia va finanța direct proiecte de dezvoltare a localităților din R. Moldova.
Anunțul a fost făcut de fostul premier Maia Sandu, care se află la Bruxelles și a avut mai multe întâlniri cu oficiali europeni.
„În condițiile izolării internaționale a Republicii Moldova, în situația în care Guvernul lui Dodon nu este capabil să promoveze o politică externă care să aducă beneficii cetățenilor Republicii Moldova, am mers la Bruxelles pentru a mă asigura că Republica Moldova nu dispare de pe agenda Uniunii Europene.
Sunt aici pentru a transmite mesajul că, indiferent de culoarea guvernării, cetățenii Republicii Moldova susțin în continuare parcursul european al Republicii Moldova și trebuie sprijiniți în eforturile lor. În acest sens, am avut mai multe întrevederi cu oficiali europeni, unde am solicitat ca Uniunea Europeană să continue asistența pentru Republica Moldova, prin programe care să sprijine direct comunitățile, micile afaceri, presa independentă și societatea civilă.
Vestea bună pe care am primit-o este că, deja în acest an, va fi lansat programul Satul European, care va finanța proiecte de dezvoltare în localitățile noastre, fără amestecul Guvernului. De asemenea, am reiterat că reforma justiției și lupta împotriva corupției sunt condiții indispensabile pentru îmbunătățirea vieții oamenilor și UE trebuie să insiste în continuare pe îndeplinirea de către guvernare a acestor angajamente”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
09.06.2026
19:10
424
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
510
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
480
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
528
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
08:50
763
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
943
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
13:38
1067
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
08.06.2026
10:06
969
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
1025
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
1080
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
09.06.2026
20:40
388
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
401
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
489
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
460
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
511
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
605
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
746
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
690
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
864
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
792
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
932
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1081
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
922
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
1056
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
979
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
987
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
959
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
1014
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
1062
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
804
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
06:57
1475
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
1187
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
1268
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
1169
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1442
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1574
Horoscopul zilei 06.06.2026
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














