VERIFICĂRI // Câte persoane ar încăpea, în caz de război, în adăposturile de protecție civilă existente în R. Moldova: Autoritățile se apucă să le aducă în ordine, întrucât astăzi „niciunul nu este pregătit să adăpostească persoane”
2264
Foto: Ecopresa R. Moldova a pierdut, din 2017 și până acum, 48 de adăposturi de protecție civilă, iar cu acest ritm riscă să rămână fără nicio astfel de construcție în viitorii 15 ani.
Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Adrian Efros, la evidența Inspectoratului General pentru Situații de Urgență erau, acum șase ani, 227 de adăposturi de protecție civilă, dintre care 30 în stare bună, 84 în stare satisfăcătoare și 113 – nesatisfăcătoare. Acestea permiteau adăpostirea a 76 129 de persoane.
Verificările efectuate în anul 2023 de către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică au scos la iveală faptul că astăzi la evidența autorităților mai sunt 198 de adăposturi de protecție civilă, dintre care cinci sunt „cu parafa de secretizare restricționat”, iar 19 sunt demolate. Totodată, 51 din cele 174 rămase sunt în proprietate privată, celelalte sunt administrate de autorități publice centrale și locale, însă „niciunul nu este pregătit să adăpostească persoane”.
Potrivit raportului Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, adăposturile cu acces liber identificate până acum ar putea adăposti 62 513 persoane, dacă ar fi aduse în ordine.
„În condițiile în care la hotar cu R. Moldova există un conflict armat, necesitatea construcțiilor de protecție civilă, inclusiv evidența actualizată a acestora și evaluarea stării în care se află edificiile respective este o necesitate pentru protejarea populației”, susține ministrul Efros.
Pentru a salva adăposturile de protecție civilă, Guvernul a elaborat un Regulament privind exploatarea construcțiilor de protecție, care stabilește cerințele față de exploatarea și dotarea acestora și urmează a fi dezbătut miercuri, la ședința Cabinetului de miniștri.
Potrivit documentului, primarii, președinții de raioane, guvernatorul Găgăuziei, conducătorii autorităților administrației publice centrale și unităților economice, care dispun de adăposturi de protecție civilă, vor fi obligați să numească prin ordin persoana responsabilă de efectuarea verificării și întreținerii corecte a încăperilor și a obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară a adăposturilor de protecție civilă.
Adăposturile de protecție civilă vor fi dotate cu inventar, dispozitive, instrumente necesare și instalații de comunicații, inclusiv paturi, scaune, apă, truse de prim ajutor, detector de substanțe toxice etc.
Asigurarea financiară și tehnico-materială a adăposturilor de protecție civilă proprietate publică va fi efectuată din contul bugetului de stat sau al bugetelor locale, iar autoritățile publice centrale sau locale vor prevedea anual resurse financiare necesare pentru întreținerea acestora în limita bugetelor aprobate și vor asigura administrarea patrimoniului public aflat în gestiune. Adăposturile de protecție civilă aflate în proprietate privată vor fi dotate din contul mijloacelor întreprinderilor și organizațiilor. În cazul situațiilor excepționale, când construcțiile de protecție proprietate privată vor fi folosite public pentru adăpostirea populației, agentul economic va estima costurile de întreținere pentru utilizarea publică și va înainta Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova devizul de cheltuieli pentru solicitarea compensării.
Documentul mai stabilește că informația privind evidența construcțiilor de protecție de pe întreg teritoriul Republicii Moldova va fi transmisă anual, până la 31 ianuarie, de către președinții comisiilor pentru situații excepționale ale autorităților publice centrale și locale de nivelul al doilea, unității teritoriale autonome Găgăuzia, iar pentru informare – și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
06.04.2026
22:43
258
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
417
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
459
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
371
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
437
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
416
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
463
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
659
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
543
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
480
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
22:43
253
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
407
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
456
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
368
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
434
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
413
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
458
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
656
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
539
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
475
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
512
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
576
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
645
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
640
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
642
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1084
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1006
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1113
Horoscopul zilei 05.04.2026
1251
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1112
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1542
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1214
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1176
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1167
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1292
Horoscopul zilei 04.04.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














