Prezidențialele în R. Moldova – oportunități și pericole

Contre-jour // Măcar acum, după 25 de ani de orbecăieli stupide, să nu ne mai risipim energiile în vanități, trădări și elanuri fără orizont

Așa cum era de așteptat, decizia Curții Constituționale privind alegerea președintelui prin vot direct a schimbat radical agenda politică. A fost dată uitării lista de revendicări înaintată guvernării de societatea civilă și de partenerii noștri occidentali, mai ales că actuala putere este neîntrecută în a produce simulacre, iar de cealaltă parte, posibilitatea alegerii unui președinte din afara mediului toxic al actualei guvernări oferă șansa unui început de eliberare a R. Moldova din captivitatea oligarhică.

Mulți oameni se agață de această speranță. O demonstrează cele peste 400 de mii de semnături colectate pentru referendum. Sigur că o schimbare adevărată poate veni doar prin alegeri parlamentare anticipate, dar cum ele sunt mai greu de obținut în acest moment, alegerile prezidențiale sunt văzute ca o primă etapă într-un proces mai de durată.

În acest context, revin în atenția publică sondajele care măsoară cota popularității eventualilor candidați. În ultimul studiu, publicat de Asociația Sociologilor și Demografilor, observăm o interesantă evoluție a favoriților. Igor Dodon rămâne pe primul loc și reușește să concentreze grosul alegătorilor pro-estici. Pe locul doi urcă Maia Sandu, și aici este adevărata surpriză (deși nu foarte mare), întrucât fosta ministră a Educației încă nu și-a înregistrat partidul (PAS) și e mai mult în teritoriu, la întâlnirile cu oamenii, decât în studiourile televiziunilor de la Chișinău. Această urcare în clasament îi oferă un argument în plus în negocierile cu eventualii aliați de pe centru-dreapta și șanse de a deveni unicul candidat al Opoziției proeuropene. E foarte important să se ajungă la un asemenea acord și cât mai curând. Pentru că vor fi și alte obstacole de depășit.

Unul dintre acestea, și desigur cel mai important, va fi candidatul puterii. „Majoritatea absolută”, oligarhatul, va mobiliza toate resursele de care dispune – financiare, administrative, mediatice, capacitatea de intimidare și diversiune – pentru a-și trimite „omul” în turul doi. Și acolo, câștigă sau nu câștigă, își va salva cauza, bătând ușor palma cu Dodon și, automat, cu rușii.

Alt pericol pentru candidatul unic al Opoziției proeuropene poate fi intrarea în competiție a unui pretendent (sau a mai multora), lansați de formațiunile unioniste. „Sfatul Țării 2”, Ana Guțu, președinta partidului nou-înregistrat „Dreapta”, și-au exprimat deja această intenție. Însă bazinul electoral al unioniștilor, de aproape 25%, nu va vota aritmetic cu candidații lor declarați (dovadă că PNL-ul Vitaliei Pavlicenco, fidel sloganului unionist și mai vechi pe scena politică, nu reușește nicidecum să acceadă în Parlament). Și există riscul ca procentele acumulate de candidații pro-Unire să fie mult mai mici decât cele 25% care apar în sondaje. De ce? Pentru că oamenii nu vor dori să-și irosească voturile și vor alege candidatul mai bine plasat, și nu doar atât: ci și personalitatea în care au o mai mare încredere.

Și aici Maia Sandu și Andrei Năstase îi surclasează de departe pe ceilalți exponenți ai taberei proromânești și proeuropene. În aceste condiții, cu sau fără voia lor, competitorii pro-unioniști vor face jocul puterii, împiedicând candidatul anti-oligarhic (unul din cei doi pomeniți mai sus) să ajungă în turul decisiv.

Pericolul este enorm. Partida pro-rusă va suna o mare mobilizare. Moscova și-a anunțat deja intenția de a folosi scrutinul prezidențial din octombrie pentru a readuce „oița moldoveană” în țarcul său.

Măcar acum, după 25 de ani de orbecăieli stupide, să nu ne mai risipim energiile în vanități, trădări și elanuri fără orizont.