Jurnalul zilelor ce trec – o lume neliniștită și evlavioasă

Contre-jour

„Cât se poate? Chiar nu au deloc obraz? Domnule, la ce se gândesc aceștia?”...

Sunt întrebări cu care ești întâmpinat la țară, de sărbători. Vii de la Chișinău, scrii la ziar și ar trebui să știi răspunsul.

„Aceștia” sunt politicienii care conduc țara. Cu unii dintre ei, interlocutorii mei au fost și sunt colegi de partid, pentru că și la țară există o fluctuație a cadrelor, steagurile doctrinare nu sunt bătute în cuie. Înainte, au fost simpatizanți ai comuniștilor, că numai așa puteau să aducă bani în primării. Iar de pe la jumătatea lui 2009, după ce Voronin a fost înlăturat de la putere, au devenit liberal-democrați, democrați și chiar liberali pursânge. Unii dintre ei și-au descoperit românismul și nu se mai sufocă la orice aluzie privind Unirea cu România. Ba chiar spun că aceasta ar fi de dorit, că e o soluție: „Băsescu are dreptate”.

Oportunismul lor, de oameni la pândă, atenți la reacțiile celuilalt, nu mă surprinde. Le spun că, dacă le este atât de greu, ar trebui să se revolte, să nu tacă, să-și facă auzită nemulțumirea nu doar în discuții particulare cu cineva care nu are niciun angajament să salveze țara. Dacă sunt membri de partid și au îndemnat lumea să voteze pentru unul sau altul, s-ar cuveni să-și dea acum demisia sau să treacă, precum au făcut-o de mai multe ori, în altă tabără. În cea care se anunță învingătoare, în cea care promite mai frumos, mai bine împachetat, un viitor fericit. Ajunși aici cu dialogul nostru amical pe teme politice, însuflețirea lor se stinge. E mai potrivit să vorbim despre sărbători – Paștele și, mai ales, Paștele Blajinilor. Să ne pomenim morții, să ne gândim la chipurile și la faptele luminoase ale celor care nu mai au grijile noastre…

S-au pregătit bine de sărbătoare. N-ai zice că se simte sărăcia și angoasa pe care o scapă în vorbă. Tradiția, obiceiul i-a mobilizat. Au găsit resurse și optimism pentru a nu face o figură proastă în fața celor care îi vor vizita.

La despărțire, îți spun de nenumărate ori „Dumnezeu să te aibă în pază” și „Dumnezeu să ne ajute”.

Ne ajută, dar să vrem și noi să ne ajutăm.

***

Prieteni din România mă roagă să le spun ce impresii mi-a făcut conferința televizată a lui Putin. Ce cred, ce e important de reținut?

După 15 ani de domnie autoritară, președintele Putin, cel pe care cu doar câteva săptămâni în urmă (la asasinarea lui Boris Nemțov) lumea îl dădea dispărut, bolnav, înlăturat de la putere, a reușit o performanță unică, la care agentul Putin, de la celula KGB din Dresda, nici nu putea spera. A „racolat” 86% din populația Rusiei, care îi aprobă vorbele și faptele cu multă încredere. Nici războiul împotriva „fraților ucraineni”, nici sancțiunile economice care îi împovărează, nici izolarea politică a Rusiei de către lumea occidentală nu-i fac să-și schimbe opțiunea pentru liderul lor.

Putin a dialogat 4 ore, răspunzând la vreo 90 de întrebări din cele 3 milioane ce i-au fost adresate. A demonstrat o halucinantă competență în toate domeniile (drumuri, producția de lapte, pensiile, viața în cuplu, asasinarea lui Nemțov, luptele din Ucraina la care soldații ruși, evident, nu participă, relația cu America…). O asemenea omnisciență îl poate complexa pe orice alt lider al lumii. La fel făcea și „geniul Carpaților”: începea să peroreze, să dea „indicații prețioase” și toți din jurul lui – medici, ingineri, constructori de poduri și hidrocentrale, șefi din agricultură, minerit și energie nucleară - luau note transpirând… Putin a semnalat, la întâlnirea sa „pe viu” cu poporul, o creștere economică (pe care nimeni n-o observă în realitate) și a promis că nu va fi război. Comentatorii sunt siguri că vorbele lui Putin trebuie interpretate exact pe dos. Pentru că obișnuiește să facă opusul a ceea ce promite.

Chiar bine regizat și cu întrebări atent selectate, sfatul televizat al lui Putin cu Rusia a înfățișat un lider mai puțin locvace, încercând să ascundă o angoasă. Pentru că el știe (nu se poate minți, mereu, și pe sine!) că backgroundul faptelor nu-l ajută. Sistemul pe care l-a construit, când stăpânul de la Kremlin trebuie să dea ordin pentru a fi schimbată o țeavă ce a inundat o jumătate de oraș, a intrat în colaps.

Nu știu ce dușman va mai găsi Putin, după ce a învrăjbit iremediabil Ucraina, pentru a-și mai mobiliza țara. Sper să nu fie R. Moldova. Pentru că la noi, deși în scădere conform ultimului sondaj, 60% dintre moldoveni mai au încredere în președintele rus. E și asta un fel de evlavie.