Jurnalul zilelor ce trec – În Europa sau în taxiul pravoslavnic?

Contre-jour

Rezultatele summitului de la Riga, unde R. Moldova i s-a recomandat diplomatic să facă ordine în propria casă, nu au darul să ne încurajeze. Visul nostru european rămâne la fel de incandescent, dar parcă mai îndepărtat decât am crezut. Europa își are propriile ezitări, calcule, strategii care îi impun un time-out, o pauză de reflecție, o regrupare a forțelor pe fondul… turbării ursului rus. Putem să ne supărăm, să fim dezamăgiți, să-i reproșăm doamnei Angela Merkel dialogul prea răbdător și prudent cu Putin, președintele kaghebist al Rusiei, să ne plângem de rigiditatea de contabil a domnului Jean-Claude Juncker, să-l probozim pe „esticul nostru”, polonezul Donald Tusk, că nu ne-a ținut partea așa cum ne-am fi așteptat…, dar aceste umori nu ne ajută cu nimic, atâta timp cât noi înșine, moldovenii, le-am servit occidentalilor niște pretexte excelente pentru a ne amâna. Unui premiant al clasei mai greu îi refuzi promovarea, după ce a trecut cu brio cele mai dificile teste. Mincinosul corigent n-are parte de milă. I se va spune cu duritate să-și facă temele înainte de a veni cu niște pretenții. Ceea ce s-a și întâmplat cu Republica Moldova la summitul din capitala Letoniei.

Știți care e revelația zguduitoare din ultimele zile? Ea sună așa: cel mai mare rău ni-l facem noi înșine. Da, putem vorbi în continuare, fără a greși prea mult, de ghinionul situării noastre geografice, de imperialismul rusesc care ne-a tras în groapă ori de câte ori am încercat să ne desprindem din spațiul dominat de Moscova, numai că aceste argumente nu mai conving ca altă dată. Noi, basarabenii, am ales, în deplină libertate, o clasă politică nesimțită, care a prădat țara mai avan decât o hoardă de invadatori. „Ai noștri” s-au împușcat în Pădurea Domnească, au devalizat băncile, au trucat licitații publice, au deturnat fonduri europene, i-au speriat pe investitori, cerându-le mită și alte taxe neoficiale. Iar cei care trebuiau să apere legea – procurorii și judecătorii – s-au aliat cu infractorii și astfel au acumulat averi pe care sunt incapabili să le justifice. Când ai un asemenea „tablou de familie” (după care Pieter Bruegel cel Bătrân s-ar fi putut oricând inspira, pentru seria de picturi consacrată „celor șapte păcate capitale”), nu mai poți vorbi cu seriozitate despre integrarea europeană.

Și totuși nu avem altă cale, chiar dacă în sondaje mulți moldoveni sunt de părere că ne mișcăm într-o direcție greșită și ar prefera să schimbăm macazul spre Uniunea Eurasiatică. Oamenii confundă scopul - civilizația europeană - cu mijloacele: partidele de la guvernare, care ne-au promis că ne vor duce într-acolo, dar ne-au mințit, și-au bătut joc de noi. Ar fi dramatic ca din cauza unei „garnituri” politice mediocre și cleptomane să renunțăm la un vis care răspunde interesului național al Republicii Moldova: acela de a ne regăsi în familia națiunilor libere și prospere. Va trebui să alegem din ceea ce avem, partide și societate civilă, până îi vom nimeri pe cei mai potriviți, pe cei mai demni și mai onești conducători, indiferent cât de lungi ne vor fi căutările.

***

O mică secvență din ceea ce ne poate oferi „alternativa justă”, adică împărăția lui Putin, recomandată de Dodon, Usatîi și Voronin, după ce europenii ne-au exasperat cu exigențele lor. Orașul Vologda din provincia rusă, așa cum l-a văzut scriitoarea din Belarus, Svetlana Alexievici, propusă în repetate rânduri pentru Premiul Nobel - un intelectual remarcabil, o conștiință neînregimentată.

În Vologda, notează ea, lumea foiește în jurul bisericii, unde preotul îți spune mereu să ești păcătos, că ești robul lui Dumnezeu și că străinii vor să ne pervertească sufletele. Singura noastră apărare este credința pravoslavnică. Și vigilența. Dacă vrei să dai în chirie apartamentul, îl oferi doar pravoslavnicilor. Dictatura religioasă nu e mai puțin nocivă decât o dictatură politică de tip clasic, mai ales că acum Biserica și Statul formează o comuniune KGB-FSB, chemată să apere zidurile „cetății asediate”.

Dacă urci într-un taxi, șoferul te întreabă: „Sunteți pravoslavnică?” – „Ce importanță are asta?” – „Pentru că ați urcat într-un taxi pravoslavnic”, răspunde rutinat driverul, săgetându-mă cu privirea.

Mâine, probabil, vom merge doar la „teatre pravoslavnice”, ne vom face cumpărăturile în „magazine pravoslavnice”, ne vom trata în „spitale și farmacii pravoslavnice”…

Citesc aceste observații amar-ironice ale scriitoarei din Belarus și mă întreb la rândul meu: vor avea loc, vor avea trecere moldovenii în spațiul purității religioase, preconizat de Moscova, unde trebuie să oferi la tot pasul dovezi de aliniere la doctrina corectă?... Mă tem că moldovenii nu sunt pregătiți pentru acest sacrificiu, oricât de inerți și „orientali” ar părea. Am impresia că tot „decadentul Occident” îi va corupe în cele din urmă. Adică normalitatea unei vieți în libertate.