De unde luăm o altă clasă politică?
2717
Contre-jour
Am urmărit săptămâna trecută conferința de presă a noului ministru al Sănătății din România, Vlad Voiculescu, numit în acest post după celebrul scandal al dezinfectanților diluați care au nenorocit mulți pacienți în spitalele din dreapta Prutului. Vlad Voiculescu este exact opusul lui Dan Condrea – sinistrul patron de la „Hexi Pharma” (pierit zilele trecute într-un accident de automobil, episod pe care presa de la București l-a transformat într-o adevărată conspirație), individul care a distribuit acele otrăvuri vândute la preț înzecit ca soluții „curative” printr-o întreagă plasă de complicități și înțelegeri criminale la diverse nivele ale administrației publice. Vlad Voiculescu, dimpotrivă: a salvat vieți, creând în 2008 celebra Rețea a Citostaticelor, un grup de circa 400 de voluntari din toată Europa, care aduceau gratuit în România medicamentele care lipseau bolnavilor de cancer. Fapta sa și a colegilor care l-au ajutat a devenit deja subiectul unui film documentar, „Rețeaua”, regizat de Claudiu Mitcu, difuzat în cadrul Festivalului „Cronograf”, desfășurat nu demult la Chișinău.
Nu știu ce și cât va reuși Vlad Voiculescu în calitate de ministru – în această primă apariție publică, pe care am vizionat-o, a etalat însuflețirea, candoarea unui tânăr ONG-ist, care vrea să schimbe lucrurile și la stat. Sper foarte mult să nu se descurajeze, să nu demobilizeze atunci când se va izbi de rezistența „vechilor structuri”. Dar nu depinde doar de talentul și consacrarea sa, depinde în mare măsură și de oamenii care-l vor susține, pentru că „sistemul” e făcut din oameni, nu din zei sau forțe impersonale (Ce este un oraș fără locuitori sau ce este o fabrică fără muncitori? O adunătură de blocuri de beton lipsite de viață, un morman de agregate ruginite – aceasta-i povestea cu sistemul!) Deocamdată, mă bucur pentru acest moment de victorie a societății civile românești. Pentru că nu e singurul membru al Guvernului Cioloș provenit din mediul asociativ, al ONG-urilor care au militat pentru reformarea și modernizarea societății românești. Mă gândesc, de exemplu, la publicistul Cristian Ghinea (pe care l-am citit ani de zile în „Dilema veche”) – noul ministru al Fondurilor Europene –, un expert calificat și un bun cunoscător al realităților din Republica Moldova, unde a fost de mai multe ori și căreia i-a consacrat mai multe studii în cadrul Centrului Român de Politici Europene…
Și în R. Moldova ne dorim o altă clasă politică – onestă, competentă, curajoasă, dedicată interesului public, nu jocurilor de culise și chiverniselii personale pe spinarea cetățeanului. Spune Alina Mungiu-Pippidi într-un articol recent din România liberă (http://bit.ly/1WnrGhq), răspunzând eternei întrebări naționale: cu cine votez?, de data aceasta la apropiatele alegeri locale de peste Prut: „Aveți de ales între clasa politică veche, supranumerară, și cea nouă, care abia se înfiripă. Clar, prima e peste tot și pe a doua nu prea o vezi. Faceți un efort și o s-o vedeți totuși. Și nu dați vina pe slăbiciunea ei, că e și slăbiciunea voastră, dacă nu vă asociați cu alți oameni, nu veți rezolva niciodată nimic”.
Așadar, de unde să-i luăm pe acești noi politicieni? Nu-i putem importa din afară, nu-i putem aduce nici din SUA, nici din Marea Britanie, nici din Franța sau din Germania și nici măcar din România, chiar dacă frații români ne înțeleg cel mai bine „toanele” și „specificul” ireductibil. Pentru că trebuie să demonstrăm noi înșine că suntem capabili să construim o societate civilizată, după model occidental. Să arătăm că ne dorim o soartă mai bună. Că e vorba de integrarea europeană sau de Unirea cu România tot de politicieni basarabeni avem nevoie, dar de politicieni de o calitate complet diferită! În lipsa unei mari voințe naționale a moldovenilor nimic nu se poate realiza. Vrem o altă clasă politică – să o găsim, să o formăm, să o creștem. Din oameni care s-au ridicat pe propriile picioare, care au dat dovadă de viziune, altruism și profesionalism, de capacități organizatorice și de integritate într-o funcție publică sau în sectorul informal, în societatea civilă, rezistând, opunându-se pe față statului captiv. Pe scurt: oameni cu valori și idealuri, nu doar cu „interese pragmatice”, care înseamnă bine pentru ei și dezastru pentru țară.
Tot joi, 26 mai, când la București își ținea prima conferință de presă Vlad Voiculescu, tânărul ONG-ist chemat să reformeze sistemul de Sănătate românesc, la Chișinău a fost înregistrat Partidul Acțiune și Solidaritate al Maiei Sandu. Sper să fie încă un PAS important spre schimbarea pe care ne-o dorim.
16.05.2018
10:40
5312
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6207
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5177
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5344
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6285
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
6021
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8307
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5631
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7291
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3476
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4180
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2981
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
26.05.2026
19:22
259
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate: proiecte energetice strategice și măsuri pentru protejarea consumatorilor
26.05.2026
18:56
266
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
360
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
339
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
423
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
507
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
813
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
546
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
852
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1029
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
847
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1192
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
557
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
726
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
936
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
909
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
746
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
976
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
850
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
824
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
704
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
806
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
637
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
636
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
738
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate: proiecte energetice strategice și măsuri pentru protejarea consumatorilor
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














