Alegeri într-o țară fracturată
3394
Contre-jour
Până va ajunge unda de șoc a alegerilor din Statele Unite în această parte a Europei, noi ne trăim propria dramă. Chiar dacă au început deja să ne susure pe la ureche tot felul de Casandre care profețesc „replierea Americii”, o nouă împărțire a sferelor de influență, o reticență tot mai mare a birocrației europene față de ideea de valori democratice în R. Moldova, cred că marea noastră problemă este de ordin intern. Suntem, la 25 de ani de la proclamarea independenței, o țară scindată, plină de contradicții, balansând hipnotic și iluzoriu când spre Est, când spre Vest.
Actuala campanie electorală a scos la iveală imensa cantitate de frustrare și ură acumulată în societate de-a lungul acestor decenii și mai ales în ultimii ani, când batjocura politicienilor a atins cote nemaivăzute până acum. Societatea moldoveană este un organism foarte bolnav care nu are anticorpi pentru a se apăra. Și astfel cade pradă ușoară demagogilor și populiștilor, mincinoșilor de cea mai joasă speță. Pare incredibil, dar orice fabulație, orice monstruozitate prinde mai degrabă aici decât argumentele raționale: ne vor invada sirienii, vor fi închise bisericile, moldovenii nu vor mai fi înmormântați, ci incinerați, va fi distrusă familia tradițională, românii/unioniștii vor acapara toată puterea și îi vor obliga pe ceilalți să vorbească românește, ca la carte, altfel vor fi expulzați sau întemnițați ș.a.m.d. Și de toate aceste aberații propagate la oră de maximă audiență profită hoții care fură și pârjolesc Moldova – regimul oligarhic și acoliții lui.
În acest peisaj devastat e foarte greu să se coaguleze ceva, e foarte greu să fie observat și ascultat un politician nou, tânăr, cinstit și muncitor, care chiar are un program realist pentru o guvernare în folosul poporului. Și dacă moldovenii sunt îndoctrinați, rusofonii privesc cu scepticism ideea de solidarizare pentru o Moldovă a bunului-simț și a statului de drept. Foarte puțini din acești concetățeni ai noștri alolingvi se regăsesc într-un proiect al încrederii reconstruite. Moldova este incapabilă să se smulgă din propriile contradicții.
Faliilor interetnice și geopolitice li s-a adăugat în ultimii ani o nouă fractură, de data aceasta în interiorul comunității românofone majoritare din R. Moldova, și anume hiatusul dintre generații. Dacă cei mai în vârstă, formați într-un anumit mediu, mai păstrează adeziunea la valori clasice, precum identitatea și apartenența la o patrie, și sunt dispuși să încerce, iarăși și iarăși, să schimbe ceva aici, o mare parte dintre tineri – cei pe care i-am tot așteptat cu multă speranță la vot – se comportă de parcă n-ar avea nicio legătură cu acest teritoriu.
Vorbeam mai deunăzi cu un prieten, profesor universitar, întrebându-l cum mai sunt studenții de azi, ce-i preocupă? Dacă citesc? – vechea mea obsesie. Mi-a răspuns că nu vrea să mă indispună, oferindu-mi detalii despre calitatea și interesul lor pentru studii, întrucât e un alt tablou față de epoca în care fuseserăm noi studenți și adunam biblioteci clandestine de carte românească, interzisă în Moldova de regimul sovietic. Ceea ce îl îngrozește pe prietenul meu universitar este privirea goală a studenților de azi, dezinteresul lor total pentru locul în care trăiesc. Nu par să mai aibă o legătură afectivă cu Moldova, nimeni nu încearcă să-și prospecteze un viitor aici. Majoritatea stau cu gândul la plecare. Așa cum au făcut părinții și multe dintre rudele lor. Molima exodului se transmite ca un ritual. E un model de conduită mult mai convingător și mai stimulator decât sentimentul civic și patriotic pe care încercăm să li-l cultivăm noi, profesorii, mi-a spus el.
În această țară fracturată trebuie să ne alegem președintele peste trei zile. O instituție, președinția, în care multă lume a investit așteptări exagerate - semn al derutei, al disperării. Ne legăm fiecare de un mal la care să acostăm, spre care ne tractează cei doi candidați…
Nu sunt de acord cu cei care proclamă că alegerile din 13 noiembrie sunt o chestiune de „totul sau nimic”, nu cred că Moldova își joacă ultima carte. Am mai avut tangaje comparabile, am mai trecut prin situații-limită. Moldova va rămâne la locul ei și după alegerile de duminică. Și își va continua chinul pe care mulți nu-l observă, iar cronicarii dezastrului nu vor lipsi. Ca și nemântuiții uvrieri ai speranței.
***
Cei care l-au votat pe Donald Trump cu siguranță n-au citit romanul din 1935 al lui Sinclair Lewis „It Can’t Happen Here” (Asta nu se poate întâmpla aici). Ar putea s-o facă acum. Romanul e o versiune americană a orwellianului „1984”. Nu există, cred, o carte mai actuală pentru americani decât aceasta.
Și totuși sper mult că lumea, după ce Donald Trump va începe să „colaboreze” cu Vladimir Putin, nu se va trumputiniza.
Ce greu îi va fi Europei!
16.05.2018
10:40
5217
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6143
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5107
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5274
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6208
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
5950
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8246
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5551
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7210
Dodonia: calomniază, fură și minte
17.10.2016
14:19
4120
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2913
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
29.09.2016
13:49
2909
Interviul regizat ca gen propagandistic
16.03.2026
22:42
5
xAI, compania lui Elon Musk, dată în judecată pentru imagini sexualizate cu minori generate de Grok
16.03.2026
21:53
83
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologia cu inteligență artificială care duce realismul jocurilor video la un nou nivel și promite aplicații în afara gamingului
16.03.2026
21:02
234
Vreme mai blândă și cer mai senin în Republica Moldova, marți, 17 martie 2026
16.03.2026
20:29
316
Britannica și Merriam-Webster dau în judecată OpenAI pentru „încălcare masivă a drepturilor de autor”
16.03.2026
19:00
337
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
16.03.2026
18:56
385
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
16.03.2026
17:39
344
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
352
Centru modern pentru tinerii cu adicții deschis la București. Ministrul Sănătății promite program național de combatere a dependențelor
16.03.2026
17:22
363
Discursul lui Jensen Huang deschide GTC 2026: ce anunțuri pregătește Nvidia pentru viitorul AI și al noilor cipuri
16.03.2026
17:20
580
Rușii, tot mai IZOLAȚI și cu pumnul în gură. Decizia care ar arunca Rusia în epoca de piatră: „Altă lume nu avem pentru voi”
16.03.2026
15:41
623
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
16.03.2026
15:10
466
MAIA a premiat 13 inovații agricole la concursul „Util pentru Moldova” 2026 în cadrul expoziției Moldagrotech
16.03.2026
14:49
457
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
16.03.2026
14:44
445
MEC publică calendarul admiterii la liceu pentru sesiunea 2026, cu două etape de concurs în iulie și august
16.03.2026
14:43
427
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Arta teatrală” în licee
16.03.2026
14:43
571
Prutul nu ne desparte, ne UNEȘTE: Iașul sare în ajutorul Bălțiului în plină criză a apei
16.03.2026
13:01
585
Doi bărbați din Briceni, arestați preventiv 30 de zile pentru omorul prin împușcare al unui consătean și abandonarea cadavrului lângă cimitir
16.03.2026
12:15
527
O nou scumpire a carburanților. Prețul MOTORINEI crește cu aproape un leu și l-a depășit pe cel al benzinei. Vezi AICI benzinăriile la care te poți alimenta cu diesel
16.03.2026
12:03
607
Trafic de influență la redobândirea cetățeniei române: peste 20 de percheziții PA și CNA, administratoarea unui SRL și un angajat al Consulatului României la Cahul, reținuți
16.03.2026
11:47
483
Înscrierea în clasa I pentru anul de studii 2026-2027 începe la 1 aprilie și se va desfășura în două etape
16.03.2026
11:30
503
Decada „Memoriei și Recunoștinței” la Hîncești: lecții despre războiul din 1992, deportări și represiunile sovietice pentru o societate cu viitor european
16.03.2026
10:45
554
VIDEO // Operațiune ca în FILME în Anenii Noi: Mascații de la „Fulger” au descins la o fermă de bovine, unde au găsit la un ,,fermier" peste 40 kg de marijuană
16.03.2026
09:54
603
Vinul Moldovei cucerește ProWein 2026: 46 de vinării și 7 producători de divin promovează țara pe una dintre cele mai mari piețe internaționale
16.03.2026
07:54
588
Horoscopul zilei 16.03.2026
15.03.2026
18:21
791
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
xAI, compania lui Elon Musk, dată în judecată pentru imagini sexualizate cu minori generate de Grok
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologia cu inteligență artificială care duce realismul jocurilor video la un nou nivel și promite aplicații în afara gamingului
Vreme mai blândă și cer mai senin în Republica Moldova, marți, 17 martie 2026
Britannica și Merriam-Webster dau în judecată OpenAI pentru „încălcare masivă a drepturilor de autor”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.47
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














