Agitatorii de pe bulevard și separatiștii din birouri

Contre-jour // Bălțiul vrea autonomie. E ciudată lentoarea autorităților centrale, pentru că în ritmul acesta riscăm să fim țara minusculă cu cele mai multe autonomii din lume

După publicarea ultimului sondaj CBS-AXA, în care partidele de la guvernare nu ies prea bine, fapt ce a prilejuit motive de jubilație celor care vor ca acestea să dispară sub povara propriilor păcate, agitatorii electorali de pe străzile Chișinăului s-au înviorat. Corturile socialiștilor au fost flancate de cele ale Partidului Liberal și ale Blocului electoral care îl susține pe Oazu Nantoi.

Tinerii voluntari de la liberali sunt amabili, te îndeamnă să iei pliante și dacă intri în vorbă și le arăți simpatie te invită să semnezi într-o condică tocmai bună să-i ajute să afle intențiile de vot. Dorin se autointitulează în pliante, cu toată modestia care-l caracterizează, „primarul faptelor concrete”, și se înconjoară de fotografii cu locuri mai apretate din Chișinău - fără gropi, cu iluminare stradală (momentul său de glorie este artera Alecu Russo, reconstruită, care a trecut cu bine prin șocul primei ierni fără să-i crape… asfaltul de rușine), cu terenuri de joacă pentru copii.

Echipa lui Oazu Nantoi ne promite „un oraș în care să rămâi”, așa cum nu s-a întâmplat să-ți dorești sub vechile administrații. Va face curățenie în Consiliul Municipal și va distruge schemele de corupție care au cangrenat serviciile edilitare.

Echipele mobile care pledează cauza Monicăi Babuc – chipul ei zâmbitor, plăcut - îți înmânează un pliant cu candidatul PDM la primărie, în care ministrul degrevat al Culturii își prezintă echipa de consilieri.

Nu m-am intersectat, cel puțin deocamdată, cu oameni de-ai lui Serafim Urechean, fostul primar care crede că „faptele bune nu se uită” și ne asigură că „gospodarul se întoarce” (ceva în genul „I’ll be back” din filmele cu invincibilul justițiar Schwarzenegger), dar au apărut în oraș, pe la intersecții, și panouri foarte impunătoare cu primarul de altădată al Chișinăului. Candidatul PLDM are avocați și printre agenții electorali ai PSRM. Aceștia recunosc că vor vota cu Serafim Urechean, deși împart pliante socialiste, pentru că bulevardul Mircea cel Bătrân pe care se agită pretendenții la primărie a fost construit de predecesorul lui Chirtoacă. Și ca să fie mai convingătoare, femeia cu care vorbesc îmi spune că ea n-a dus-o rău pe atunci: „Urechean este un om solid, impunător, hotărât și fără glumițe, care-i va pune pe toți la punct”.

***

Bălțiul vrea autonomie. Cei care flutură steagul unui referendum prin care să sporească puterea municipiului din nord sunt comuniștii. Nu știu dacă este doar o strategie de PR înaintea alegerilor locale, dar inițiativa lor e periculoasă pentru R. Moldova și le deconspiră jocul duplicitar: Vladimir Voronin îl atacă pe Renato Usatîi, luându-l peste picior că ar fi un mare proprietar de restaurant de mititei la Moscova, iar pe de altă parte, îi deschide perspectiva unei mișcări secesioniste, pe care „omul cu probleme penale” o va dezvolta conform indicațiilor Moscovei. E ciudată lentoarea autorităților centrale, pentru că în ritmul acesta riscăm să fim țara minusculă cu cele mai multe autonomii din lume. Avem Transnistria, burdușită de trupe rusești și muniție de război, îi avem pe găgăuzi, cu un bașcan implantat de Moscova – un „land” separatist ce s-a conturat sub privirile neputincioase ale Chișinăului. Avem Taraclia, pe care comuniștii ar dori-o unitate teritorial-culturală, cu administrație cvasiindependentă. Și acum, iată, și Bălțiul rusificat, în care Renato, cel creditat cu mari șanse la primăria orașului, s-ar putea să mai facă și altceva decât concerte cu trubaduri din Rusia.

Ar fi bine ca reacția autorităților la ideea referendumului bălțean să fie promptă și decisă, să nu repete starea de contemplație, când au fost incapabile să prevină referendumul găgăuz din februarie 2014. Ar fi bine ca grupările politice și de afaceri care, așa cum se zice, controlează totul în R. Moldova, să-și ia o pauză în „harțul” surd în care s-au angajat de mai mulți ani și să arunce o privire asupra celor ce se întâmplă în „țară”, înainte ca aceasta să se transforme într-un șirag de petece dezmembrate.