Valeriu Saharneanu // Trump revine la Casa Albă. Ce dispare în Europa?
5791
După o noapte de veghe, Europa s-a ales cu un nou președinte al Statelor Unite ale Americii.
Europa și-a început ziua de 6 noiembrie cu vestea că Donald Trump, fostul cel de-al 45-lea președinte, devine actualul cel de-al 47-lea al SUA, iar Statele Unite s-au cufundat în noapte și au plecat la culcare cu ea. Abordăm evenimentul din perspectiva Europei, pentru că facem parte din Europa, cel puțin geografic, și suntem pe cale să facem parte și politico-economic, iar Statele Unite au fost timp de mai bine de un secol aliatul și partenerul ei principal.
Îngrijorarea Europei este dacă „noul” Trump la Casa Albă va fi mai cooperant și mai „blând” cu ea decât „vechiul” Trump, cel de până la 2020. Îngrijorarea Europei este și mai mare dacă luăm în considerare războiul de foc aprins de Rusia într-un capăt al ei și cel hibrid desfășurat de aceasta cam pe tot cuprinsul continentului.
Până azi, Europa și țările din prima linie a frontului de rezistență împotriva agresiunii ruse, între care Ucraina și Republica Moldova, s-au bazat pe ajutorul substanțial al Statelor Unite și pe aura ei de primă putere militară și economică a lumii. Ce va face Trump în continuare cu referință la această criză profundă și de durată? La mitingul din această dimineață de consemnare a victoriei în alegeri, Trump a spus că America nu numai că nu va face războaie, ci, dimpotrivă, le va opri pe toate cele pornite.
Despre războiul Rusiei în Ucraina spunea în campanie că îl va opri în 24 de ore. Întrebarea este cum? Cedând lui Putin Ucraina și spațiul post-sovietic la care acesta pretinde sau cerându-i să revină cu trupele în spatele propriilor frontiere și să respecte dreptul suveran al statelor la libera alegere a sistemului de guvernare și libera aliere internațională, cum ar fi just?
Trump a mai declarat că venirea lui la Casa Albă va însemna pentru Statele Unite intrarea într-o epocă de aur. Cum se va produce această minune? De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrurile bune s-au întâmplat în Statele Unite, ea reușind să devină prima mare putere economică a lumii numai datorită cooperării cu Europa, cu cea Occidentală în primul rând. În strânsă înțelegere cu ea, SUA au fondat și cea mai puternică alianță militară de pe glob — Alianța Nord-Atlantică — NATO.
Întrebarea este ce se va întâmpla în continuare: va întări și dezvolta Trump cooperarea transatlantică cu Europa sau o va trata ca pe un concurent, așa cum s-a pronunțat în campania electorală? Trump a promis că va schimba regimul de taxe și impozite existent în comerțul dintre cele două cele mai dezvoltate regiuni de pe glob ori asta, spun specialiștii, le va slăbi pe ambele. Fără Europa, sloganul lui Trump de „a face din nou America măreață” sună cel puțin incompetent. Viceversa; fără Europa, America se va izola și va deveni „mică”.
Altă îngrijorare a Europei, în special a Uniunii Europene ca entitate instituțional-democratică, este legată de democrația însăși. Epoca de aur a Americii promisă de Trump presupune și consolidarea celei mai mari democrații a lumii? Sau marea și puternica democrație americană va suferi o schimbare de sistem, în sensul în care Trump a acționat politic din 2016 încoace? Factorii instituționali de bază ai sistemului democratic american vor continua să se conformeze rigorilor Constituției, așa cum s-a întâmplat în toți cei 235 de ani de democrație practică americană, sau vor deveni instituții executorii ale ordinelor locatarului Casei Albe? Sunt îngrijorări firești, de vreme ce Trump a ajuns să controleze deja Curtea Supremă și este pe cale să stăpânească, prin oamenii săi care îl divinizează, și cele două Camere ale Congresului, urmare a scrutinului din 5 noiembrie. Sunt de luat în seamă și simpatiile lui pentru dictatori, dar și faptul că va intra în Cabinetul Oval al Casei Albe și ca inculpat pe cel puțin 34 de capete penale.
Trump nu vede cu ochi buni Uniunea Europeană. A arătat de multe ori că îl plictisește discursul acesteia privind apărarea valorilor democratice. Care va fi noua relație a lui Trump cu această mare putere comunitară, în timp ce cel mai mare și mai bun și respectat prieten și colaborator al lui pe vechiul continent este premierul ungar Viktor Orban, un renegat acerb al Uniunii și un mare prieten al lui Putin?
Trump a revenit azi-dimineață la cârma Statelor Unite ale Americii. În Europa, legat de acest eveniment, dispare imperturbabila, până acum, previzibilitate și siguranță europeană. Vom vedea pentru câtă vreme.
25.05.2026
10:32
62
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
254
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
262
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
709
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
739
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
867
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
769
Horoscopul zilei 24.05.2026
1054
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
920
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1132
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
25.05.2026
09:17
65
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
221
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
682
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
709
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
839
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
751
Horoscopul zilei 24.05.2026
1042
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
903
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1113
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1426
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
1058
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
1046
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
893
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
916
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
1047
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
948
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1547
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
1037
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
1156
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1276
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
1204
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
1232
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
1008
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
1260
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
1202
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














