Valeriu Saharneanu // La urne! Avem război de agresiune hibridă, nu alegeri
Motto: ,,Auzi!… Departe strigă slabii/ Și asupriții către noi:/ E glasul blândei Basarabii/ Ajunsă-n ziua de apoi./ E sora noastră cea mezină,/ Gemând sub cnutul de Calmuc,/ Legată-n lanțuri e-a ei mână,/ De ștreang târând-o ei o duc./ Murit-a? Poate numai doarme/ Și-așteaptă moartea de la câni?/ La arme! La arme dar, Români!", Mihai Eminescu, din poemul „La arme”
Eminescu nu a publicat niciodată poemul „La arme”. Se zice că l-a conceput în anii de studii la Viena, 1869 - 1872, și a revenit asupra lui în 1878, după ce România a fost umilită în cadrul semnării Tratatului de la Berlin. Atunci, Rusia, în înțelegere cu Germania, i-a luat României sudul Basarabiei - județele Cahul, Ismail și Bolgrad. Asta a fost recunoștința Rusiei pentru intervenția decisivă a României în bătălia rușilor cu turcii de la Plevna, salvând-o de la o înfrângere catastrofală. Societatea română a fost profund jignită de gestul rușilor, iar Eminescu, care redacta atunci ziarul „Timpul”, a scris o serie de articole de familiarizare a cititorului cu problema Basarabiei, arătând la caracterul românesc al ținutului și istoricul ruperii lui de la trupul Moldovei.„Orişicum, scria Eminescu într-un articol publicat la 14 februarie 1878, ca în tot cursul istoriei sale, Moldova cu Basarabia împreună formau un stat deosebit, cu legile şi prinţul său, şi se aflau supuse numai la ceea ce diplomaţia a numit impropriu suzeranitatea Porţei Otomane. Basarabia fiind în această situaţiune, în 1812 a fost, în actul oficial de cesiune, dobândită de către Rusia de la Poarta Otomană, dar în realitate răpită de la legitimul şi adevăratul său proprietar, care era Moldova, şi transmisă de către acel ce nu avea drept s-o cedeze la acel ce nu avea drept s-o ia. În nici un caz n-a fost cucerită, căci Rusia, chemată îndărăt de invaziunea napoleoniană, se retrăgea în grabă, şi încă și mai puţin cucerită de la populaţiunea musulmană-tătărască locuind sub corturi”.
Pare-se că reacția lui Eminescu, reflectată în poemul nepublicat „La arme”, a fost impulsivă, dar una firească pentru un om al cetății ce era, bine informat și având chemarea de la Domnul a jurnalistului angajat să-și lumineze națiunea, pătrunzând în măduva evenimentelor, explicând etimologia acestora, rosturile pentru prezent și impactul de viitor. Nedreptatea comisă de ruși, care încă până la 1878 inundaseră de mai multe ori în acel secol Principatele Române (rușii le spuneau Dunaiskie Kneajestva), parazitând ani în șir cu armatele lor pe spinarea țăranului român în Moldova și Muntenia, era bine cunoscută și documentată de Eminescu. În același articol de la 14 februarie 1878 el nota: „Ţara noastră a fost călcată de vreo patru-cinci ori în acest secol de către Rusia; din această cauză comerciul şi agricultura noastră au trebuit să sufere nişte catastrofe aproape periodice, cari la fiece zece-cincisprezece ani ne fac a pierde tot fructul muncii noastre”.
La puțin timp după acest articol, Eminescu publică (martie 1878) o investigație desfășurată în problema Basarabiei, lucrare care explică încrâncenarea de mai apoi a regimurilor țarist și sovietic de a ține sub șapte lacăte accesul la opera lui politică în teritoriile românești ocupate. Dar bogata varietate de materiale publicistice scrise la temă s-a dovedit a fi insuficientă întru a-i exprima marea indignare la momentul anului 1878 în fața unei nedreptăți crase comise de Rusia în raport cu patria lui. Doar astfel putem explica acest strigăt imperativ pus de poet chiar în titlul poemului – La arme. Eminescologii ne vor spune cât de mult au fost, atât titlul, cât și structura poemului, inspirate de versurile războinice ale cântecului de luptă francez La Marseillaise (română - Marseieza), care începe cu „Aux armes, citoyens...!” (La arme, cetățeni...!”), devenit cântec național și imn al Republicii Franceze încă la 1795.
Nici gând să facem aici pe istoricul, barem analiza literară a lucrării. Aducerea în actualitate a poemului ține de o reacție similară cu cea avută de Eminescu la vremea lui: una la fel de impulsivă a noastră, a urmașilor marelui nostru poet, a trăitorilor acestui început de secol XXI. Suntem martorii implicați ai vremurilor când o Rusie, deja a putinismului de grotă, încearcă să acapareze din nou „blânda Basarabie” a lui Eminescu. O face cu o cadență și mai mare decât cea enunțată de Eminescu în secolul lui, cu mijloace mult mai grobiene și mai percutante. Se lucrează cu arma sărăciei implantate de Moscova direct ori cu mâna agenților ei strecurați la putere, cu arma ignoranței și a dezinformării, cu cea a coruperii, dar și cu cea a ortodoxiei strâmbe și înregimentate politic.
Azi avem un război hibrid de o amploare nemaipomenită, un război de agresiune care are drept țintă votul cetățeanului. Egal cu luarea puterii politice fără a introduce tancurile, în locul lor fiind antrenate sume enorme de bani și mobilizate cohorte de agenți amestecate cu mercenari și indivizi aduși la starea să-și vândă pământul și neamul. Prima țintă a atacului a fost Referendumul din 20 octombrie, iar cea de-a doua este turul doi al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie. Înfrângerea din 20 octombrie a mărit miza turului decisiv al prezidențialelor de zeci de ori. Disperarea îi face pe inamicii Republicii Moldova să recurgă la un arsenal de mijloace foarte diversificat de influențare a alegerilor, inclusiv amenințarea cu moartea la adresa jurnaliștilor și a multor personalități.
La impactul cu această diavolească îndârjire a Moscovei de a pune mâna pe ceea ce nu este al ei, recursul la poemul din secolul XIX al lui Eminescu, cu titlul inspirat de la revoluționarii francezi ai secolului XVIII – La arme...! – , este nu numai că justificat din perspectiva instinctului de apărare în fața unei primejdii iminente, dar și îndreptățit logic din perspectiva necesității de supraviețuire. Mobilizarea la luptă a cetățenilor este deci un imperativ de neamânat. Doar că chemarea „La arme!” a lui Eminescu se traduce în această fază concretă a luptei noastre, a contemporanilor, pentru suveranitate, integritate și independență, cu îndemnul civic al erei democratice moderne „La urne, frați basarabeni!”. Ceea ce, într-o traducere mai elaborată, ar însemna că venirea tancurilor rusești poate fi oprită, în această fază, votând masiv candidatul care ne reprezintă.
La urne, deci, frați basarabeni de pretutindeni, căci, vedeți bine, scrutinul din 3 noiembrie este ținta unui cumplit război de agresiune hibridă.
UTIL // Un nou punct de înmatriculare a vehiculelor, deschis la Chișinău
De ce gazele necesare pentru perioada rece a anului nu au fost procurate din vară, când costau mai puțin? Explicațiile șefului de la „Moldovagaz”: „Am economisit 2,9 milioane de euro pentru consumatori”
DOC // Judecătoarea Mariana Ursachi, fostă Pitic, declarații contradictorii la Comisia de evaluare externă: Casă de milioane, mașini de lux, numeroase călătorii peste hotare și cheltuieli mai mari decât veniturile