12:29:09 02.10.2025
Stiri

Val tineresc în școlile și grădinițele din țară: un număr record de specialiști s-au alăturat în 2025

Actualitate 02.10.2025 10:43 Vizualizări211
Val tineresc în școlile și grădinițele din țară: un număr record de specialiști s-au alăturat în 2025

Anul acesta, un număr record de 426 tineri specialiști s-au alăturat școlilor și grădinițelor, răspunzând chemării Ministerului Educației și Cercetării de a se implica în sistemul educațional. Anul anterior, s-au înregistrat 404 tineri angajați; în 2023 au fost 365, iar în 2022 numărul a fost de 296.

Cei mai mulți dintre acești tineri proaspăt angajați au ales roluri precum învățător (89), educator (74), profesor de limbă română (36) și profesor de istorie (23). Majoritatea acestora au ales să activeze în instituțiile din regiunile Chișinău, UTA Găgăuzia, Bălți, Orhei și Ialoveni.

„Este o realizare deosebită pentru sistemul educațional să vedem un interes tot mai crescut al tinerilor pentru educație. Acești specialiști reprezintă viitorul învățământului. Sprijinul oferit prin indemnizații, mentorat și facilități practice îi va ajuta să se dezvolte profesional și să rămână motivați,” a explicat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Tinerii specialiști care aleg să muncească în școli și grădinițe primesc o indemnizație unică de până la 200.000 de lei, reducerea cu 75% a normei didactice în primii cinci ani, compensații pentru materiale didactice și sprijin pentru cheltuielile legate de locuință și utilități în mediul rural sau centre raionale. Totodată, beneficiază de un concediu anual de până la 62 de zile și asistență din partea unui cadru didactic mentor.

Concursul de repartizare a absolvenților cu profil pedagogic a avut loc în perioada iunie-septembrie 2025, includând trei etape și atrăgând 600 de dosare depuse.

Stiri relevante
02.10.2025 07:57 457 Horoscopul zilei 02.10.2025
Top stiri
02.10.2025 07:57 457 Horoscopul zilei 02.10.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte