Vacanţele la Paris s-au ieftinit cu 25%
2079
economica.net
Rezervările turistice din România pentru Paris au scăzut aproape de zero în ultimele zile, după atentatele de vineri, deşi turoperatorii francezi au redus preţurile vacanţelor în medie cu 25%, conform datelor agenţiei de turism online Paravion.ro.
„Majoritatea celor care şi-au rezervat în aceste zile zboruri sau hoteluri în capitala Franţei pleacă în interes de afaceri. De asemenea, imediat după atentatele din 13 noiembrie, s-au înregistrat anulări de zboruri către Paris sau rerutări pe alte destinaţii, atât cu plecări în noiembrie, cât şi în decembrie”, se arată într-un comunicat al Paravion.ro.
Pentru a încuraja turiştii să revină în capitala Franţei, hotelierii au redus tarifele cu 50% în această perioadă, iar companiile aeriene acceptă modificări de perioadă sau de nume, indiferent cât de restrictive erau condiţiile de emitere a biletului de avion.
În ceea ce priveşte condiţiile de anulare sau amânare a zborurilor către Paris, pasagerii posesori de bilete de călătorie emise pe zboruri TAROM, cu cel puţin un tronson de călătorie spre/dinspre Paris, în perioada 14 - 22 noiembrie 2015, pot amâna călătoria, iar contravaloarea biletelor/cupoanelor "necălătorite" se va constitui într-un credit ce va putea fi ulterior utilizat pentru achiziţionarea de bilete pe orice destinaţie operată de TAROM.
De asemenea, orice pasager cu bilet rezervat Lufthansa/Swiss/Austrian Airlines/Brussels Airlines cu zbor până la şi inclusiv pe data de 18 noiembrie, de la Paris, al cărui bilet a fost emis până la şi inclusiv pe 13 noiembrie 2015, poate reprograma călătoria gratuit.
De asemenea, Air France oferă opţiuni de modificări gratuite rezervărilor celor care călătoresc cu bilet valabil, emis la sau înainte de 14 noiembrie 2015, privind zborurile spre Paris sau alt oraş din Franţa, indiferent de tariful plătit, pentru zboruri dintre 17 şi 22 noiembrie 2015.
„Paravion.ro consideră că putem ajuta Parisul cel mai bine în acest moment prin promovarea acestuia ca destinaţie de vacanţă. Francezii au nevoie să se reîntoarcă la o viaţă normală, iar o viaţă normală înseamnă un oraş plin de turişti. Prin urmare, vom continua să promovăm Parisul ca destinaţie de Sărbători”, afirmă Remus Vişan, managing director al Paravion.ro.
Costurile pentru un pachet de Crăciun la Paris încep de la 400 de euro de persoană şi includ transport cu avionul şi 3 nopţi de cazare, iar o vacanţă de Revelion, cu zbor dus-întors şi 5 nopţi de cazare, porneşte de la 640 de euro de persoană. Preţurile sunt mai mici decât cele cu care românii pot achiziţiona o vacanţă similară, în aceeaşi perioadă, pe Valea Prahovei, spun oficialii Paravion.ro.
Pe de altă parte, un city break în Paris, după data de 1 decembrie, ajunge la 230 de euro de persoană, faţă de 300 de euro de persoană, atât cât ar fi costat în mod normal în această perioadă.
Paravion.ro este una dintre cele mai importante agenţii de turism online din România, care operează pe mai multe pieţe din Europa de Est şi în Turcia, oferind servicii precum rezervări de bilete de avion, vacanţe, închirieri auto şi hotel.
Un număr de 129 de persoane au fost ucise şi alte câteva sute rănite, într-o serie de atentate comise vineri în mai multe zone din Paris. Terorişti sinucigaşi s-au aruncat în aer, vineri seară, în faţa arenei „Stade de France”, în timpul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei. În paralel, teroriştii au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, în centrul capitalei Franţei. Circa 85 de persoane au fost ucise în sala de concerte Bataclan.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina















