Usatîi spune că „președintele cu BUTON” va fi deconectat pentru ca să-l numească pe Vlad Plahotniuc premier
2552
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, continuă să afirme că decizia Curții Constituționale privind suspendarea temporară a președintelui Igor Dodon ar viza de fapt accederea în funcția de premier al liderului Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc. Declarații în acest sens au fost făcute de Usatîi în cadrul emisiunii „Mesto Vstreci”, de la postul rus de televiziune NTV.
Potrivit sursei citate, Igor Dodon, pe care-l numește „președinte cu buton”, a devenit vulnerabil și șantajabil la maximum. „Șeful statului a fost înlăturat temporar din funcție pentru a fi numit ministrul Apărării. Președintele nu a putut sau nu a dorit să se opună acestui fapt, cu excepția vorbelor tari și promisiunilor de „bumerang pentru regim”. Mâine va mai fi înlăturat o dată, pentru a-l numi pe Vladimir Plahotniuc prim-ministru”, a spus Usatîi.
Usatîi, care de mai bine de un an nu a fost în R. Moldova, unde are deschise dosare penale, afirmă că Dodon s-ar fi întors cu spatele spre popor și urmează să mai „fie deconenctat” în viitor.
„Combinația de bază pentru viitorul apropiat este ca Curtea Constituțională să-l deconecteze, din nou, pentru zece minute, pe Dodon din funcția de președinte, pentru ca Plahotniuc să fie numit premier. Decretul în acest caz va fi semnat, iarăși, de președintele Parlamentului, Andrian Candu. Anterior, în cadrul protestelor, nu i-am permis lui Plahotniuc să devină premier, iar acum el a avut nevoie de un mecanism juridic pentru a-l deconecta pe Dodon. Dodon rămâne într-o parte, iar Plahotniuc va deveni premier”, este sigur Renato Usatîi.
De asemenea, acesta a mai afirmat că viitoarele alegeri parlamentare din R. Moldova nu vor fi ordinare, ci anticipate.
De menționat că anterior, după ce a fost aprobată decizia Curții Constituționale privind suspendarea temporară a președintelui Dodon, PD a remis un comunicat de presă prin care a infirmat că Vlad Plahotniuc îi va lua locul lui Pavel Filip în fruntea Executivului.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















