Usatîi afirmă că delegația R. Moldova la Adunarea Generală Interpol ar fi organizat un banchet grandios
1663
Delegația R. Moldova care a participat la o reuniune a Adunării Generale a Interpol, care a avut loc la Beijing, China, ar fi cheltuit milioane de lei pentru a organiza o recepție la care au participat peste 2 000 de oameni. O declarație în acest sens a fost făcută de liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Potrivit acestuia, delegații ar fi fost uimiți de această recepție care ar fi fost oferită de reprezentanții R. Moldova. „Ei au fost uimiți, deoarece nimeni și niciodată nu şi-a prezentat candidatul cu atâta fast”, a menționat Usatîi. Acesta spune că a aflat despre asta de la reprezentanții din țările baltice care au participat la această reuniune.
Usatîi mai afirma că această recepție ar fi fost făcută pentru a asigura voturile necesare ca șeful Poliției de Frontieră a R. Moldova, Fredolin Lecari, să fie ales în Comitetul executiv al Interpol.
„Eu încerc să aflu cât a costat închirierea sălii, iar întrebarea referitoare la cine a plătit pentru ea trebuie să i-o adresăm domnului Jizdan (ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan n.r.). Cunoscând costul pentru organizarea unor astfel de evenimente, nu pot decât să presupun cam cât a costat ceremonia la care a fost amenajat un banchet pentru mai mult de două mii de persoane. În China au fost importate mai mult de 3,5 tone de băuturi alcoolice din R. Moldova pentru acest eveniment. Participanților le-au fost oferite peste 2 mii de seturi de cadouri, fiecare pachet conţinând de asemenea şi vin”, a spus acesta.
Usatîi a mai adăugat că unii participanți la Adunarea Generală Interpol, care reprezentau țările europene, au spus că pentru alegerea lui Fredolin Lecari în componența comitetului executiv au votat, în principal, participanții asiatici și africani.
Potrivit unui comunicat de presă al MAI, la Adunarea Generală Interpol, care a avut loc în perioada 26 – 29 septembrie 2017 la Beijing, au fost prezenți ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, și șeful IGPF, Fredolin Lecari.
Reprezentanții MAI nu au venit, deocamdată, cu o reacție la aceste declarații făcute de primarul de Bălți.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
16.11.2026
00:22
15.11.2026
22:44
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european


















