Universitatea de Vară de la Izvorul Mureșului: Dezbateri aprinse privind situația comunităților istorice românești din afara frontierelor
2156
Cea de-a XVII-a ediţie a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului își începe astăzi lucrările la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, judeţul Harghita, cu tema „România și românii de pretutindeni, la un an (în primul an) de la Centenarul Marii Uniri”, transmite Romanian Global News.
Evenimentul, organizat de Centrul Cultural Toplița, cu sprijinul Guvernului României, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Fundațía Națională pentru Românii de Pretutindeni, Federația Organizațiilor Românești din centrul și sud-estul Europei și Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, va dura până sâmbătă, 17 august 2019.
La Universitatea de Vară vor participa cursanţi din România şi de peste hotare: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria și din diasporă, reprezentanți ai românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș, ai romano-catolicilor din Moldova, conferenţiari din principalele centre universitare ale ţării şi din străinătate, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai societății civile și ai mass-media, inclusiv de la Ziarul NAȚIONAL de la Chișinău.
Au fost invitaţi, ca şi la ediţiile precedente, conducători ai statului român, miniştri, parlamentari reprezentând spectrul politic românesc.
Programul Universității de Vară poate fi consultat AICI.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
04.08.2026
22:20
04.08.2026
21:01
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
04.08.2026
18:46
04.08.2026
17:43
04.08.2026
17:29
04.08.2026
16:50
04.08.2026
16:44
04.08.2026
16:01
04.08.2026
15:13
04.08.2026
15:10
04.08.2026
14:59
04.08.2026
14:52
04.08.2026
14:33
04.08.2026
14:28
04.08.2026
14:27
04.08.2026
14:26
04.08.2026
14:23
04.08.2026
14:22
04.08.2026
14:08
Bruxelles ezită să acuze Rusia pentru valul de dezinformare despre criza migranților din Ceuta
Cum transformi suplimentele într-un obicei firesc la copil, ca parte din pregătirea pentru școală
„Safari cu drone” la Herson: Ucraina acuză Rusia de crimă de război după atacul asupra unui vânzător de legume și vorbește despre o campanie de intimidare a civililor
Europenii, în tabere opuse după criza migrației de la Ceuta: Spania acuză lipsa de solidaritate, statele cu linie dură cer măsuri mai aspre


















