Universitatea de Stat din Moldova celebrează 75 de ani de la fondare prin organizarea mai multor activități educaționale, științifice și culturale
1384
Universitatea de Stat din Moldova (USM) aniversează 75 de ani de la fondare pe 1 octombrie 2021. Evenimentul va fi celebrat prin organizarea mai multor activități educaționale, științifice și culturale, în perioada 24 septembrie – 11 noiembrie.
Suita activităților va fi inaugurată de lansarea unui site aniversar consacrat celor 75 de ani de la fondarea celei mai mari instituții de învățământ superior din Republica Moldova. Site-ul va conține informații despre istoria, rectorii, Doctorii Honoris Causa, absolvenții de succes ai USM. O rubrică va fi dedicată mesajelor de felicitare.
În perioada 24-25 septembrie, Facultatea de Litere a USM, în colaborare cu Universitatea Naţională „Yurii Fedkovici”, Cernăuţi, Ucraina, și cu Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, România, cu susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova organizează Colocviul Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu” (CISL). Membrii Comitetului științific și de organizare au planificat cinci ateliere, care cuprind o vastă tematică de cercetare, abordate într-o măsură mai mare sau mai mică de ilustrul savant E. Coșeriu.
De asemenea, studenții Facultății de Litere vor discuta despre tendințele actuale în învățământul superior din Republica Moldova cu absolvenții Facultății de Litere, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Președintele comisiei parlamentare cultură, educație, tineret, sport și mass-media și Marcela Adam, secretarul aceleiași comisii.
Vineri, 1 octombrie, va avea loc ședința solemnă dedicată aniversării a 75 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova. În cadrul ceremoniei va fi lansat de către Î.S. „Poșta Moldovei” plicul poștal cu marcă fixă „Universitatea de Stat din Moldova – 75 de ani de la fondare”, care va fi pus în circulație începând cu 1 octombrie 2021.
În perioada 24 septembrie – 11 noiembrie,vor fi organizate mai multe activități științifice naționale și internaționale precum: Conferința științifică internațională „Mass-media în postcomunism: moștenire,evoluție, tendințe”, (Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării); Conferință științifică națională cu participare internațională „Intelectualitatea română între ideologie, libertatea academică şi naționalism”, (Facultatea de Istorie și Filosofie); Conferinţa ştiinţifico-practică naţională ,,Reabilitarea victimelor infracțiunii”, (Facultatea de Drept); Conferință ştiinţifică națională cu participare internațională „Integrare prin Cercetare şi Inovare”, (Institutul de Cercetare și Inovare); Seminarul internațional „Psihologia aplicată în contextul schimbărilor societale”, (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologe și Asistență Socială); Simpozionul Științifico-Practic Internațional „Achiziții Publice Durabile: Provocări și Oportunități” (Facultatea de Științe Economice); Lecție publică: Istoria Facultății de Fizică și Inginerie, (Facultatea de Fizică și Inginerie); Conferința științifică internațională „Paradigme moderne în dezvoltarea economiei naționale și mondiale”, ( Facultatea de Științe Economice) etc.
18.04.2026
21:07
214
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
364
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
772
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
575
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
600
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
803
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
803
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
668
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
728
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
734
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
18.04.2026
21:07
28
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
216
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
746
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
548
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
582
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
783
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
784
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
655
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
715
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
723
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
723
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
776
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
809
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
761
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
746
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1392
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1131
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
961
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
977
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
970
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
993
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
887
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1161
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
922
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
861
Horoscopul zilei 17.04.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














