Un test rapid pentru COVID-19, cu rezultat în 15 minute, ar putea fi lansat la sfârșitul lunii septembrie
1608
La finalul lunii septembrie ar putea fi lansat un test rapid de depistare a infecției cu noul coronavirus, al cărui rezultat apare în doar 15 minute. Anunțul a fost făcut marți, de reprezentanții grupului farmaceutic elvețian Roche, informează AFP, potrivit Agerpres.
Este vorba despre un test pentru antigenele SARS-CoV-2, care va fi lansat în parteneriat cu compania sud-coreeană SD Biosensor Inc. Testul va putea fi achiziționat, în primă fază, de statele care recunosc „marcajul CE”, etichetă obligatorie pentru produsele care urmează să fie comercializate în cadrul Uniunii Europene.
„La lansare, 40 de milioane de teste rapide SARS-CoV-2 vor fi disponibile în fiecare lună. Această capacitate va fi mai mult decât dublă la sfârşitul acestui an pentru a răspunde la cererea de teste a sistemelor de sănătate din întreaga lume'', a transmis grupul Roche, printr-un comunicat de presă.
Testul rapid va fi destinat atât persoanelor care prezintă simptome specifice infecției cu noul coronavirus, cât și asimptomaticilor și i-ar putea ajuta pe specialiștii din domeniul sănătății să obțină mult mai rapid confirmarea dacă o persoană suspectă este sau nu infectată cu SARS-CoV-2.
Potrivit sursei citate, studiile efectuate până acum pe 426 de probe de la două centre independente, au arătat că testul are o sensibilitate de 96,52% și o specificitate de 99,68%.
Elvețienii de la Roche intenționează să depună o cerere de ”autorizare de urgenţă” și la Agenţia americană pentru medicamente.
Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Universitatea din Oxford ar putea fi gata în două luni
Între timp, la nivel mondial, continuă cursa pentru descoperirea unui vaccin eficient împotriva noului coronavirus.
În aproximativ două luni ar putea fi gata vaccinul anti-COVID dezvoltat de Universitatea din Oxford, potrivit unui înalt oficial al Institutului Serum din India, care a primit drepturi de producție și comercializare a produsului.
Rusia și China au anunțat deja că au vaccinuri, însă eficiența acestora este pusă la îndoială de comunitatea științifică.
Vaccinul lui CanSino Biologics, care a fost aprobat pentru uz militar în China, este în esență o formă modificată a adenovirusului de tip 5 (Ad5). Compania poartă discuții pentru a obține o validare de urgență în mai multe țări, înainte să finalizeze etapa verificării pe scară largă, anunța, recent, Wall Street Journal.
Un vaccin care a fost dezvoltat de Institutul Gamaleya din Moscova, ce a primit aprobare în Rusia la începutul luniii august în ciuda testării limitate, se bazează atât pe Ad5, cât și pe un al doilea adenovirus ceva mai puțin comun. Federația Rusă ar fi dezvoltat deja un al doilea vaccin anti-COVID, intitulat EpiVacCorona.
România va primi la începutul lunii ianuarie peste un milion de doze de vaccin din care speră și R. Moldova să beneficieze
În ceea ce privește România, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că țara va beneficia la începutul lunii ianuarie de primele doze de vaccin pentru noul coronavirus, respectiv peste un milion de doze.
„La nivelul comunității europene noi suntem angrenați și suntem prinși în această initiativă, urmând ca, din ianuarie, poate, să beneficiem și de primele doze de vaccin. Comunitatea Europeană va primi primele 30 de milioane, într-o primă tranșă, având discuții și contracte ferme cu o serie de firme, iar noi urmând să primim o parte din aceste vaccinuri, raportat la numărul populației. Din cele 30 de milioane de doze de vaccin care vor fi primate într-o primă tranșă, noi primim 4%. În general, 1.290.000 de doze”, a spus Nelu Tătaru.
Menționăm că șeful Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale de la Chișinău, Eremei Priseajniuc, a solicitat recent ajutorul României pentru a achiziționa vaccinuri împotriva COVID -19, dar și Remdesevir.
26.02.2026
23:30
3
Turcia: avionul F-16 prăbușit la granița cu Bulgaria urmărea o urmă radar neidentificată, cauza accidentului rămâne necunoscută
26.02.2026
21:10
275
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
26.02.2026
20:48
412
Orbán acuză „blocada petrolieră” a Ucrainei și trimite armata să apere infrastructura energetică a Ungariei înainte de alegeri
26.02.2026
20:24
356
Dronă necunoscută bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle la Malmö, în timp ce autoritățile suedeze investighează o scurgere de carburant în port
26.02.2026
20:09
354
Startupul suedez Einride, evaluat la 1,35 miliarde de dolari, atrage un PIPE de 113 milioane înaintea listării la New York
26.02.2026
19:29
362
Bumble lansează la nivel global instrumente AI pentru optimizarea profilurilor și fotografiilor de dating
26.02.2026
18:38
526
Lavrov anunţă că Rusia nu are termen pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce la Geneva se pregătesc noi negocieri cu SUA şi Kievul
26.02.2026
18:18
438
Cisco recunoaște că hackeri exploatează din 2023 o breșă critică din Catalyst SD-WAN, vizând inclusiv infrastructuri critice la nivel global
26.02.2026
17:49
464
Teama de bătrânețe, legată mai ales de sănătate, ar putea accelera îmbătrânirea biologică la femei, arată un nou studiu
26.02.2026
16:53
464
Echilibrul pieței cerealelor și reziliența agriculturii, în centrul discuțiilor la Ministerul Agriculturii
26.02.2026
21:10
247
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
26.02.2026
20:48
381
Orbán acuză „blocada petrolieră” a Ucrainei și trimite armata să apere infrastructura energetică a Ungariei înainte de alegeri
26.02.2026
20:24
332
Dronă necunoscută bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle la Malmö, în timp ce autoritățile suedeze investighează o scurgere de carburant în port
26.02.2026
20:09
325
Startupul suedez Einride, evaluat la 1,35 miliarde de dolari, atrage un PIPE de 113 milioane înaintea listării la New York
26.02.2026
19:29
337
Bumble lansează la nivel global instrumente AI pentru optimizarea profilurilor și fotografiilor de dating
26.02.2026
18:38
499
Lavrov anunţă că Rusia nu are termen pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce la Geneva se pregătesc noi negocieri cu SUA şi Kievul
26.02.2026
18:18
410
Cisco recunoaște că hackeri exploatează din 2023 o breșă critică din Catalyst SD-WAN, vizând inclusiv infrastructuri critice la nivel global
26.02.2026
17:49
439
Teama de bătrânețe, legată mai ales de sănătate, ar putea accelera îmbătrânirea biologică la femei, arată un nou studiu
26.02.2026
16:53
451
Echilibrul pieței cerealelor și reziliența agriculturii, în centrul discuțiilor la Ministerul Agriculturii
26.02.2026
16:24
486
MEC inițiază consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba și literatura rusă” în învățământul general
502
Părinții, îndemnați să verifice telefoanele copiilor după apariția trendului „Războiul din Bristol” între școli
26.02.2026
15:27
484
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
472
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
622
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
576
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
685
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
530
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
581
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
650
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
549
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
814
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
26.02.2026
11:38
660
Foști polițiști de la IP Ialoveni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă și extorcare de mii de euro
26.02.2026
11:11
634
Zelenski acuză la Fox News că Putin „se joacă” cu Trump ca să amâne negocierile de pace și îl invită pe președintele SUA în Ucraina să vadă războiul la fața locului
26.02.2026
11:04
502
MEC începe formarea și certificarea autorilor de manuale pentru reforma curriculară din 2026
26.02.2026
10:40
522
Darryl Nirenberg își începe oficial mandatul de ambasador al SUA în România
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
Orbán acuză „blocada petrolieră” a Ucrainei și trimite armata să apere infrastructura energetică a Ungariei înainte de alegeri
Dronă necunoscută bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle la Malmö, în timp ce autoritățile suedeze investighează o scurgere de carburant în port
Startupul suedez Einride, evaluat la 1,35 miliarde de dolari, atrage un PIPE de 113 milioane înaintea listării la New York
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














