Un tânăr lider unionist va candida în circumscripția națională pe lista PL. Dorin Chirtoacă: „Acum aveți pentru cine vota”
3442
După ce a strâns peste 750 de semnături pentru a candida în circumscripția uninominală nr. 26 din Chișinău (sectoarele Buiucani și Centru), președintele Asociației unioniste „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, va candida la alegerile parlamentare din 24 februarie pe listele Partidului Liberal (PL) din circumscripția națională.
Anunțul a fost făcut astăzi de Bilețchi, dar și de președintele PL, Dorin Chirtoacă, în cadrul unei conferințe de presă.
Vlad Bilețchi a explicat faptul că, inițial, nu se gândea să se implice în actuala campanie electorală, dar refuzul mai multor partide unioniste de a participa în cadrul acestor alegeri i-a întărit convingerea că unioniștii ar putea să nu fie reprezentați în viitorul Parlament.
„Unioniștii au cedat întotdeauna binelui comun, binelui mai mare, așa cum zicea toată lumea, în favoarea integrării europene, stabilității R. Moldova, ireversibilității cursului european etc., dar niciodată nu am reușit să ne realizăm pe deplin idealurile, pentru că întodeauna am fost insuficienți, prezența noastră era necesară într-o conjunctură mai largă. (...) Consider că a venit timpul ca unioniștii să fie reprezentați în Parlament de oameni onești, care au muncit neîncetat pentru cauza românească”, a spus Bilețchi.
Liderul unionist a adăugat că „este una să te declari unionist și alta să candidezi pe listele unui partid care nu are obiectivele unirii stipulate clar în statut”. Bilețchi a mai anunțat că va rămâne apolitic, chiar dacă va candida pe lista PL.
„Voi rămâne neafiliat politic și mă bucur că Partidul Liberal mi-a oferit posibilitatea să reprezint unioniștii fără a depune cerere de aderare la partid. Cred că formațiunea, în formula ei nouă, va reuși să obțină victorie la alegeri. În condițiile politice actuale, trebuie să uităm de orgolii și să conștientizăm că doar uniți vom putea înfăptui Unirea, după modelul Germaniei de Est și de Vest”, a mai declarat Vlad Bilețchi.
Dorin Chirtoacă a anunțat că tânărul lider unionist va fi într-un loc eligibil în lista pe care Partidul Liberal o va depune în scurt timp la Comisia Electorală Centrală.
„Ascultându-l pe Vlad și văzând acțiunile tinerilor de la UNIREA-ODIP, de fiecare dată m-am revăzut pe mine acum 15-20 de ani. Acum putem spune clar: Dragi unioniști din Republica Moldova, acum aveți pentru cine vota. Alegerile din 24 februarie, așa cum sunt ele nedrepte, ne oferă cu demnitate oportunitatea să mergem spre Unire”, a spus Dorin Chirtoacă.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
03.10.2026
10:42
03.10.2026
10:37
03.10.2026
10:17
03.10.2026
09:15
03.10.2026
09:14
03.10.2026
08:25
03.10.2026
06:46
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















