Stiri
ziare.com
Poză simbol
Un ȘEF de la Inspectoratul Ecologic, reținut pentru că ar fi primit mită de 25 000 de lei
Anticorupție
17.04.2014
11:58
1288
1288
ziare.com
Șeful adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat, Constantin Crâșmaru, a fost reținut în urmă cu câteva clipe, fiind suspectat că ar fi primit mită în valoarea de 25 de mii de lei.
Acesta a fost reținut în biroul de serviciu și este escortat acum de patru ofițeri ai Departamentului operațiuni speciale din cadrul Inspectoratului General de Poliție. Oamenii legii au refuzat să spună pentru ce ar fi luat oficialul banii, menționând că mâine va fi organizată o conferință de presă la această temă.
Constantin Crâșmaru a declarat reporterului Ziarului NAȚIONAL că este nevinovat.
Cu detalii revenim.
Stiri relevante
28.06.2024
17:07
2181
Vameșul și complicele său, reținuți în cazul unei MITE de 10 000 de euro, dar și bărbatul reținut în dosarul mitei de peste un MILION de lei – în AREST pentru 30 de zile
20.11.2023
14:28
2538
Avertisment pentru MEDICII care iau MITĂ de la pacienți: „E timpul de renunțat la o așa RUȘINE pentru sistem – de a scoate zece piei de pe prieteni, concitadini, consăteni, vecini, colegi… Nu veți putea evita întâlnirea cu ofițerii CNA”
11.04.2023
12:51
5376
Interceptări în dosarele privind MITA cerută de angajații ASP la eliberarea permiselor de conducere: „Văi, îi ment și și-a luat concediu pentru că nu putea fura nică…”. Șase persoane au fost reținute la Edineț și Dondușeni
15.03.2023
12:59
4402
Un polițist de frontieră și-a irosit CARIERA pentru o mită de 50 de euro. „Omul legii” a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare și trebuie să plătească o amendă de 300 000 de lei
23.02.2022
13:12
2534
Ministra Sănătății declară RĂZBOI „campionilor mitei” din cadrul Institutului Oncologic: „Pacienții trebuie să știe că orice serviciu oferit de Institutul Oncologic este GRATUIT, indiferent dacă au sau nu polița medicală”
18.05.2020
17:03
6609
Se pregătește SUSPENDAREA președintelui Dodon, după apariția imaginilor compromițătoare la adresa sa: „Președintele-кулёк a devenit simbol al corupției politice și urmează a fi suspendat”
14.04.2017
17:03
3874
Pacient sărac JECMĂNIT de un chirurg celebru, înainte de operaţie
08.06.2016
15:51
3886
Patru persoane, inclusiv fostul director al unui colegiu, REȚINUTE. Delapidări de MILIOANE
07.06.2016
10:59
3749
Prins în flagrant delict cu MITĂ, un vameș a ACCIDENTAT un ofițer CNA, în încercarea de a scăpa
10.12.2015
09:52
3583
Polițiștii denunță actele de corupție! Un șofer a propus mită 200 de lei și riscă închisoare
14.11.2015
14:30
3357
Un polițist riscă ZECE ANI de închisoare. De ce infracțiune este acuzat
09.11.2015
13:07
4085
Inspector de sector din Chișinău, REȚINUT în timp ce primea mită
28.06.2024
17:07
20.11.2023
14:28
11.04.2023
12:51
15.03.2023
12:59
23.02.2022
13:12
18.05.2020
17:03
14.04.2017
17:03
08.06.2016
15:51
07.06.2016
10:59
10.12.2015
09:52
14.11.2015
14:30
09.11.2015
13:07
Top stiri
16.08.2026
12:49
4
Tragedie în Ungaria: autocar cu turiști polonezi răsturnat pe autostrada M3, 12 morți și cel puțin 10 răniți
16.08.2026
12:27
192
De ce tinerele din Generația Z își înțeleg menstruația mai bine decât mamele lor
16.08.2026
11:27
234
Canicula lovește parmezanul italian: cum încearcă producătorii să salveze „băncile de brânză” și sistemul de credite bazat pe roți de Parmigiano Reggiano
16.08.2026
11:04
281
Insula grecească Skyros, devastată de un incendiu de vegetație: zeci de pompieri și aeronave luptă să salveze zonele turistice
16.08.2026
10:30
411
Tragedie pe autostrada M3 din Ungaria: 12 morți și cel puțin 10 răniți după răsturnarea unui autocar polonez
16.08.2026
10:07
342
Republica Cehă, nou record de imigranți: străinii au ajuns la o zecime din populație, iar numărul lor s-a triplat în ultimul deceniu
16.08.2026
09:44
438
Război aerian escaladat: peste 600 de drone ucrainene spre Moscova, rachete balistice rusești lovesc Kievul și fac șase morți
16.08.2026
08:41
521
Economistul-șef al principalei bănci de stat a Kremlinului avertizează: Rusia pierde războiul economic de uzură cu Occidentul și se îndreaptă spre criză socială
16.08.2026
08:27
469
Hoț „invizibil” la Kiev: s-a uns cu smoală din cap până-n picioare ca să jefuiască un magazin și a fost curățat de polițiști în 5 ore
16.08.2026
08:04
453
Kim Jong Un își proclamă „mândria” alianței cu Putin, în timp ce Kievul acuză pregătirea trimiterii a zeci de mii de soldați nord-coreeni în Ucraina
16.08.2026
07:36
1067
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
16.08.2026
07:24
444
Atac masiv cu rachete balistice și drone asupra Ucrainei: un mort și mai mulți răniți la Krivoi Rog, incendii și explozii în Kiev
16.08.2026
07:05
605
Dronă Shahed, detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova: A survolat UTA Găgăuzia și raionul Cahul
16.08.2026
06:30
724
Atac masiv ucrainean în regiunea Moscovei: depozit Wildberries lovit, baze militare și infrastructură strategică rusească în flăcări
16.08.2026
03:18
532
Bumble renunță la regula „femeile fac primul pas” și își împarte comunitatea în tabere opuse
16.08.2026
02:01
590
Soare și temperaturi în creștere în Republica Moldova, duminică 16.08.2026
16.08.2026
00:42
756
Şeful diplomaţiei poloneze propune o „Legiune Europeană” permanente şi avertizează că Rusia poartă deja un război hibrid zilnic împotriva Europei
16.08.2026
00:37
668
Trump își relansează „diplomația personală” cu Kim Jong Un: mesaje de apropiere și imagini de la întâlnirile din 2018-2019
15.08.2026
23:52
626
Liechtenstein își schimbă tradiția: femeile vor avea drept egal la moștenirea tronului
15.08.2026
23:29
899
Moscova atacă acordul SUA-Turcia pentru înarmarea Ucrainei: „Au deschis încă o cutie a Pandorei”
15.08.2026
22:56
621
Columbia, în doliu: femeia salvată după 37 de ore sub dărâmături a murit la spital, bilanțul cutremurului urcă la 294 de morți
15.08.2026
22:04
698
Agent AI scapă de sub control: a spart sistemul de rezervări al unei săli de sport din Australia și a șters un client de pe listă, fără ordin direct
15.08.2026
21:27
789
AfD domină sondajele în Germania, conservatorii la cel mai slab nivel din ultimii ani pe fondul nostalgiei după RDG și al fricii pentru democrație
15.08.2026
20:08
833
Profesorul de la Cambridge acuzat de plagiat, găsit mort la Londra după o campanie de abuzuri și denigrare
15.08.2026
19:39
753
Urmărire nebună cu o dubă Amazon furată, la 160 km/h, prin trei orașe britanice: șofer de 25 de ani, arestat după ce a lovit mașini și mobilier stradal
16.08.2026
12:49
16.08.2026
12:27
16.08.2026
11:27
16.08.2026
11:04
16.08.2026
10:30
16.08.2026
10:07
16.08.2026
09:44
16.08.2026
08:41
16.08.2026
08:27
16.08.2026
08:04
16.08.2026
07:36
16.08.2026
07:24
16.08.2026
07:05
16.08.2026
06:30
16.08.2026
03:18
16.08.2026
02:01
16.08.2026
00:42
16.08.2026
00:37
15.08.2026
23:52
15.08.2026
23:29
15.08.2026
22:56
15.08.2026
22:04
15.08.2026
21:27
15.08.2026
20:08
15.08.2026
19:39
Actualitate
Parteneri
Stiri
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















