Un nou tip de concerte: Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee
1528
Agerpres
Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri contactmusic.com.
Artistul britanic, în vârstă de 75 de ani, va renunţa la turnee după încheierea „Farewell Yellow Brick Road", în iulie anul viitor.
Cu toate acestea, există un proiect pe cinci ani, menit să aducă muzica starului, cunoscut pentru hituri precum „I'm Still Standing", mai aproape de generaţiile viitoare, căutându-se în acelaşi timp cea mai bună modalitate prin care Elton John va putea să evolueze în universul realităţii virtuale.
Într-un interviu acordat revistei Music Week, soţul şi managerul său David Furnish a declarat despre metavers: „Va fi o mare piaţă nouă pentru descoperirea muzicii. O analizăm îndeaproape, dar cu atenţie. Elton a fost oarecum ca un avatar toată viaţa, aducând unele lucruri (noi) şi renunţând la altele, făcând schimbări şi mergând înainte".
Echipa din spatele „Omului rachetă" promovează deja muzica lui în rândul generaţiilor mai tinere, peste 50% din catalogul artistului fiind consumat de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani.
Fără îndoială, mulţi dintre aceşti fani au venit în urma colaborării dintre Elton John şi Dua Lipa pe „Cold Heart" în urma căreia interpretul hitului „Tiny Dancer" a reuşit performanţa de a avea o melodie de top 10 în „şase decenii diferite".
„Este greu să obţii toate datele pe care le doreşti de la companiile de streaming, dar pe Spotify în special, 58% din muzica lui Elton este acum consumată de tineri cu vârste între 18-35 de ani. Este absolut tot ceea ce ne-am dorit şi am sperat. Acesta este motivul pentru care Elton a spus întotdeauna că apreciază oportunitatea oferită de "The Lion King", de aceea am făcut ceva precum "Gnomeo And Juliet" în urmă cu 10 ani, pentru a menţine în viaţă melodiile din catalogul lui şi pentru a le introduce unei noi generaţii", a declarat David Furnish.
De asemenea, artistul britanic se alătură vedetei pop americane Britney Spears pentru single-ul ei de revenire, „Hold Me Closer", o versiune reînnoită a hitului din 1971 al lui Elton John „Tiny Dancer".
În plus, un nou documentar Disney+ intitulat „Goodbye Yellow Brick Road", se apropie de lansarea în streaming, moment ce va coincide cu ultimul concert al lui Elton John în Statele Unite, pe Dodger Stadium din Los Angeles, la 20 noiembrie.
„Disney+ are 138 de milioane de abonaţi, oferă oportunitatea de a ajunge la un public larg şi de a marca o etapă importantă pentru Elton şi industrie", a declarat Furnish, adăugând: „Nu cred că va mai exista vreodată un alt Elton John".
32
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
532
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
414
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
378
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
483
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
478
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
476
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
483
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
522
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
533
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
23:25
295
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
392
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
350
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
459
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
459
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
452
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
462
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
511
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
525
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
558
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
544
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
530
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
574
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
642
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
641
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
657
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
616
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
689
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
746
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1176
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
843
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
944
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
898
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
900
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
940
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














