Stiri
Un nou test sangvin identifică cazurile de recidivă a cancerului
Știri
29.08.2015
15:00
2679
2679
Un nou test sangvin, creat de cercetătorii de la Institute of Cancer Research din Londra, ar putea salva numeroase vieţi omeneşti, deoarece este capabil să identifice acele cazuri medicale în care cancerele au început să crească din nou în organism, după încheierea tratamentului, potrivit bbc.com.
Savanţii britanici au descoperit, graţie acestui test sangvin, urme ale cancerului mamar în organismele pacientelor cu opt luni înainte ca medicii să observe revenirea bolii.
În acest studiu, noul test sangvin a reuşit să identifice 12 din cele 15 cazuri de recidivă a cancerului mamar în rândul pacientelor testate.
Experţii consideră însă că vor avea nevoie de o anumită perioadă de timp şi de studii suplimentare înainte ca noul test sangvin să poată fi utilizat în spitale şi clinici.
Operaţiile chirurgicale de extirpare a tumorilor reprezintă una dintre formele principale de tratament în cazul bolnavilor diagnosticaţi cu cancer.
Totuşi, orice tumoare începe cu o singură celulă canceroasă. Dacă mai multe celule din tumori s-au răspândit deja în alte părţi ale corpului sau dacă medicul chirurg nu îndepărtează întreaga tumoare, atunci cancerul poate să revină.
Un număr de 55 de paciente care erau expuse unui risc sporit de recidivă din cauza mărimii tumorilor extirpate au fost monitorizate cu atenţie în cadrul acestui studiu, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Science Translational Medicine.
Oamenii de ştiinţă au analizat ADN-ul care suferise mutaţii la nivelul tumorilor şi au continuat, apoi, să caute acele mutaţii în fluxul sangvin al pacientelor.
Un număr de 15 paciente au suferit recidive ale cancerului, iar noul test sangvin a identificat, în avans, 12 dintre bolnave.
Celelalte trei paciente au avut un tip de cancer care se răspândise deja la nivelul creierului, iar bariera hematoencefalică a oprit celulele canceroase să revină în fluxul sangvin.
În plus, testul sangvin a detectat ADN canceros în corpul uneia dintre paciente care nu a suferit însă o recidivă în perioada de monitorizare.
Niciuna dintre pacientele din acest studiu nu a fost anunţată de medici în legătură cu faptul că fragmente celulare canceroase au fost detectate din nou în organismele lor, deoarece o astfel de decizie ar fi fost lipsită de etică şi s-ar fi bazat pe un protocol medical deocamdată neaprobat.
Cu toate acestea, detectarea timpurie a cancerului va conduce la începerea mai devreme a tratamentelor, inclusiv a chimioterapiei, care vor îmbunătăţi astfel considerabil şansele de supravieţuire.
Analizele de sânge sunt relativ ieftine. Însă analizarea ADN-ului din tumori în vederea depistării unor mutaţii reprezintă o procedură medicală ce este încă destul de scumpă.
Totuşi, tarifele încep să scadă şi în domeniul medicinei anticancer, care a evoluat de la proceduri de tratare a tumorilor din orice părţi ale corpului în care acestea sunt descoperite la administrarea de medicamente care ţintesc mutaţii specifice de la nivelul tumorilor.

Stiri relevante
31.01.2019
10:02
4090
Descoperire uriașă // Leacul pentru cancer ar putea fi disponibil în 2020
23.01.2019
18:30
3416
NEAȘTEPTAT // Drama femeii care s-a oferit șă-și ajute soțul bolnav
21.01.2019
14:02
6846
Bebelușul, născut cu o limbă uriașă, avea și o formă rară de cancer
18.01.2019
18:04
4317
O simplă durere de burtă a unei fetițe, s-a transformat în tragedie pentru familie
17.01.2019
15:02
3295
Motivul pentru care unei femei i s-a interzis sa intre în cazino
15.01.2019
11:03
6376
S-a vindecat de cancer folosind ulei de canabis
18.12.2018
09:02
2838
Johnson&Johnson ştia de ani de zile că pudra sa ne „îmbolnăvește” dar insistă că nu e periculoasă
17.12.2018
18:05
4868
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
20.11.2018
11:38
2677
DESCOPERIRE // Un nou test de sânge i-ar putea scuti pe pacienţii cu cancer de o chimioterapie inutilă
30.10.2018
19:40
7979
Un rus susține că a DESCOPERIT tratamentul pentru cancer. Care este rețeta
08.10.2018
14:39
2733
Aparatul care poate depista cancerul în doar DOUĂ ore a ajuns în România. Cât costă această investigație?
04.10.2018
18:04
2560
Fostă Miss Anglia refuză chimioterapia și vrea să își trateze cancerul cu cannabis
31.01.2019
10:02
23.01.2019
18:30
21.01.2019
14:02
18.01.2019
18:04
17.01.2019
15:02
15.01.2019
11:03
18.12.2018
09:02
17.12.2018
18:05
20.11.2018
11:38
30.10.2018
19:40
08.10.2018
14:39
04.10.2018
18:04
Top stiri
09.11.2026
00:19
372
Nvidia deschide o investigație privind relația directorului său cu o presupusă spioană chineză
08.11.2026
22:38
463
Vreme schimbătoare în Republica Moldova: 9–15 noiembrie
08.11.2026
22:34
485
Linia electrică Vulcăneşti–Chişinău, dată în exploatare: Moldova poate importa energie direct din România
08.11.2026
21:54
470
Coliziune feroviară în Egipt: cel puțin patru morți și aproape 90 de răniți
08.11.2026
19:19
611
Maia Sandu: Linia Vulcănești–Chișinău întărește securitatea energetică a Republicii Moldova
08.11.2026
19:08
604
Linia electrică Vulcănești–Chișinău de 400 kV a fost pusă sub tensiune. Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”
08.11.2026
18:44
585
Ce modele au cele mai mari și cele mai mici rate de deces la volan în SUA, un reper și pentru România
08.11.2026
17:16
715
Franța și europenii vor fi reprezentați la negocierile privind Ucraina de la Abu Dhabi
08.11.2026
13:23
624
Guvernul britanic ia în calcul interzicerea Vinted și eBay pentru cei sub 16 ani
08.11.2026
12:46
813
Atacul armat din Cracovia: printre răniți, cetățeni britanici, portughezi, ruși, germani și austrieci
08.11.2026
12:07
854
Horoscopul zilei 08.11.2026
08.11.2026
11:33
862
Peste 600.000 de oameni fără curent după un atac rus asupra infrastructurii energetice din Ucraina
08.11.2026
09:23
1020
Hackerii susțin că datele divulgate ar indica până la 450.000 de morți în războiul din Ucraina
08.11.2026
08:54
826
Iranul anunță că alte două petroliere au luat foc în strâmtoarea Ormuz
08.11.2026
07:45
865
Cutremur de 5,7 în centrul Japoniei: peste 20 de persoane au fost rănite
08.11.2026
06:35
948
Zaharova susține că europenii nu au ce căuta la negocierile privind Ucraina
08.11.2026
06:23
812
Doi polițiști răniți în atacul armat de la Cracovia sunt stabili; atacatorul, în stare critică
08.11.2026
03:44
847
Poate remake-ul Zelda să redea magia jocului original?
08.11.2026
01:46
1180
Atacul armat din Cracovia: un britanic printre victime, iar trei cadavre au fost găsite în casa suspectului
08.11.2026
01:24
934
Polonia declară două zile de doliu național după atacul armat de la Cracovia
08.11.2026
00:38
966
Două aparate de zbor de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova
08.11.2026
00:27
996
Marian Neacșu: România este pregătită să sprijine polițiștii și salvatorii polonezi după atacul din Cracovia
07.11.2026
22:39
1034
Vremea în Moldova, 8–14 noiembrie: de la brumă la zile mai calde
07.11.2026
22:16
1033
Cracovia, în doliu după atacul armat soldat cu șase morți
07.11.2026
21:52
897
Niculescu transmite condoleanțe după atacul armat din Cracovia, soldat cu cinci morți
07.11.2026
21:28
917
Nicuşor Dan, solidar cu Polonia după atacul armat din Cracovia
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri