Un nou studiu îngrijorător: Cancerul, principala cauză de deces în ţările dezvoltate
1473
Cancerul a devenit principala cauză a deceselor înregistrate în ţările dezvoltate şi ar putea ocupa primul loc şi în topul mondial al mortalităţii în următoarele decenii, dacă se continuă tendinţele actuale, potrivit Reuters.
În prezent, maladiile cardiovasculare sunt principala cauză de deces la nivel mondial în rândul adulţilor de vârstă mijlocie (40% din total), însă, în ţările dezvoltate, locul acestora a fost luat de cancer, potrivit unor studii publicate marţi în prestigioasa revistă medicală The Lancet.
Potrivit celor două studii, în ţările dezvoltate, cancerul ucide de două ori mai multe persoane decât maladiile cardiovasculare.
„Datele noastre arată că, în 2017, cancerul a fost a doua cea mai întâlnită cauză de deces la nivel global, cu 26% dintre morţi. Dar, pe măsură ce cazurile de maladii cardiace scad, cancerul ar putea deveni principala cauză de deces la nivel mondial, în doar câteva decenii”, a spus Gilles Dagenais, profesor la Universitatea Laval din Quebec, Canada, unul dintre coautorii studiilor.
În 2017, dintr-un total de 55 de milioane de decese înregistrate la nivel mondial, 17,7 milioane au fost provocate de maladii cardiovasculare, printre care se numără insuficienţa cardiacă, angina pectorală şi infarctul.
Aproximativ 70% dintre toate cazurile de maladii cardiace şi decese cauzate de acestea sunt rezultatul unor factori de risc asupra cărora se poate interveni, precum hipertensiunea arterială, un nivel crescut al colesterolului, alimentaţia, fumatul.
În ţările dezvoltate, numărul persoanelor diagnosticate cu maladii cardiace a scăzut dramatic în ultimele decenii, după ce au devenit comune tratamentele cu statine - pentru reglarea nivelului de colesterol - şi cu medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale.
Echipa profesorului Dagenais spune că rezultatele cercetărilor lor arată că numărul mai mare de decese provocate de maladiile cardiovasculare înregistrat în ţările sărace şi în curs de dezvoltare poate fi o consecinţă a unui sistem de sănătate publică deficitar (condiţii de spitalizare şi tratament medicamentos).
Cercetările au fost efectuate în cadrul studiului Prospective Urban and Rural Epidemiologic (PURE), publicat în The Lancet şi prezentat la un congres al Societăţii de Cardiologie Europene de la Paris.
Ţările monitorizate au fost Argentina, Bangladesh, Brazilia, Canada, Chile, China, Columbia, India, Iran, Malaysia, Pakistan, Palestina, Filipine, Polonia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Suedia, Tanzania, Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Zimbabwe.
219
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
444
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
517
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
658
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
664
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
560
Londonez musulman, ținta unui val de ură rasistă după un poster la Heathrow, își înfruntă trollii cu iertare și curmale gratuite
590
Curtea Supremă a Indiei pune sub semnul întrebării politica de confidențialitate WhatsApp și partajarea datelor cu Meta
28.02.2026
21:17
711
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
625
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
753
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
207
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
440
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
511
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
654
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
660
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
708
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
620
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
750
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
731
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
689
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
720
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
764
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
1900
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
793
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
753
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
925
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
902
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
917
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
932
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
960
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
952
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
1020
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
985
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
847
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
831
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
Horoscopul zilei 01.03.2026
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














