Un nou ACORD între Guvern și FMI. R. Moldova urmează să primească circa 35 de milioane de dolari. Care sunt CONCLUZIILE echipei de experți
1649
Misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI) și Guvernul R. Moldova au ajuns la un acord la nivel de personal, în contextul celei de-a treia evaluări a programului de reforme economice susținut prin Acordul pe trei ani. Acest lucru a fost anunțat în cadrul întrevederii premierului Pavel Filip cu echipa de experți ai FMI, condusă de Ben Kelmanson.
Potrivit Guvernului, Consiliul de Directori Executivi ai FMI va analiza raportul misiunii, posibil deja în luna mai curent, după ce autoritățile R. Moldova vor implementa o serie de acțiuni prealabile. În urma finalizării evaluării programului, R. Moldova va beneficia de circa 34,9 milioane de dolari SUA.
„De modul în care decurg relațiile cu FMI, depind și relațiile cu ceilalți parteneri de dezvoltare. Suntem determinați să ducem la bun sfârșit întreaga agenda de reforme. Ne bucură rezultatele pozitive - creșterea economică de 4,5% în 2017, precum și majorarea investițiilor în economia țării”, a spus premierul Pavel Filip.
La rândul său, șeful Misiunii de experți ai FMI, Ben Kelmanson, a constatat că autoritățile R. Moldova au înregistrat în continuare progrese în consolidarea politicilor economice și eliminarea vulnerabilităților din sectorul financiar-bancar, iar eforturile depuse au contribuit la menținerea stabilității financiare și la consolidarea bazei pentru atingerea obiectivelor pe termen mediu, se arată în comunicatul de presă al Executivului de la Chișinău.
„Prognozăm în 2018 o creștere economică stabilă, la nivelul de 3,8 la sută. Continuarea cu fermitate a eforturilor de reabilitare a sistemului financiar-bancar, inclusiv prin perfecționarea guvernării și îmbunătățirea situației financiare a băncilor comerciale, precum și a eforturilor de fortificare a cadrului de reglementare și supraveghere sunt vitale pentru menținerea stabilității financiare și susținerea creșterii economice și încurajarea creării locurilor de muncă noi”, a declarat Ben Kelmanson.
Potrivit concluziilor Misiunii de experți FMI, executarea bugetului de stat pentru anul 2017 și politica bugetar-fiscală promovată de autorități rămân aliniate la obiectivele asumate în cadrul programului și contribuie la promovarea măsurilor ce vor impulsiona creșterea economică. În continuare, se va pune accent pe eforturile ce vor duce la îmbunătățirea situației în domeniul investițiilor publice și cheltuielilor sociale, realizarea reformelor fiscale și vamale și eficientizarea cheltuielilor.
„Autoritățile continuă să întreprindă măsuri care să contribuie și mai mult la atingerea obiectivelor pe termen mediu, inclusiv prin consolidarea guvernării economice, combaterea economiei tenebre și reducerea poverii administrative și poverii de conformare cerințelor de reglementare. Sporirea transparenței și predictibilității și asigurarea unei bune guvernări în sectorul energetic rămân prioritare", a menționat Ben Kelmanson.
Menționăm că o echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ben Kelmanson, s-a aflat în vizită de lucru la Chișinău în perioada 15 – 27 martie 2018, pentru discuții cu autoritățile R. Moldova, în contextul celei de-a treilea monitorizări a programului economic susținut de FMI.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















