Un medic oftalmolog cu 50 de ani experiență dezvăluie secretele operațiilor care te scapă de ochelari. „Vârsta critică a ochiului este 40-45 de ani”

Dr Cristian Moraru, medic oftalmolog cu foarte mare și îndelungată experiență în domeniu, ne-a dezvăluit tot ce trebuie să știm despre intervențiile chirurgicale la ochi.

Doctorul zilei: Ce operații se pot efectua în prezent pentru a corecta deficiențele de vedere fără a mai purta vreodată ochelari sau lentile de contact? Este posibil așa ceva?

Cristian Moraru: Problema este mai complexă. Există un capitol aparte în chirurgia oftalmologică. Acest tip de chirurgie a fost inventat în urmă cu aproximativ 20 de ani, este, așadar, o procedură nouă și poartă numele de chirurgie refractivă. Ce înseamnă mai exact? Se ocupă cu corectarea viciilor de refracție, cum ar fi miopia sau hipermetropia.

• Sunt aceste defecte de vedere o moștenire genetică sau ele apar în urma mai multor acțiuni/factori?
• Ochiul este un complex optic, o înșiruire de lentile, de medii optice. Mai întâi, avem corneea, prima parte a ochiului, care are un efect foarte puternic de a concentra razele de lumină să focalizeze direct în zona maculară, adică în zona centrală a retinei. Corneea este ca o lupă. Avem, apoi, cristalinul, practic „lentila” ochiului. Este o lentilă dinamică, care își schimbă curbura în functie de locul unde privim – la distanță sau la apropiere. Corelată cu corneea face în așa fel încât razele de lumină să se unească într-un singur punct, pe retină. Când această corelare este aproape de perfecțiune, este limpede că omul respectiv nu are nevoie de ochelari sau de alte mijloace de corectare a vederii. Dacă există însă diferențe de corelare, apar viciile de refracție, imaginile nu se mai realizează acolo unde trebuie, la nivelul retinei. Când ochiul e prea lung, imaginea se formează în fața retinei, iar acest lucru înseamnă miopie. Dacă ochiul este prea scurt, anatomic vorbind, și nu poate aduce imaginea exact acolo unde trebuie, pe retină, apare hipermetropia. Și mai există un viciu de refracție, legat de axele ochiului; acestea trebuie să fie aproximativ egale în plan orizontal și vertical (și între aceste planuri). Dacă nu sunt, sau dacă ochiul este mai „turtit” într-un ax, apare astigmatismul, un alt defect de vedere. El poate fi asociat atât cu miopia – și în acest caz se numește astigmatism miopic – , cât și cu hipermetropia – și atunci se cheamă astigmatism hipermetropic. Sau poate fi corelat cu amândouă, iar atunci se numește astigmatism mixt. Avem, iată, mai multe vicii de refracție.
• Care, de regulă, sunt corectate de ochelari.
• Oricum, aceste vicii sunt descoperite în general de la vârste fragede. După vârsta de trei ani, părinții trebuie să-și ia copilul de mână, să-l ducă la control, pentru că un viciu necorectat poate genera patologii asociate în care copilul se uită cruciș – cum ar fi strabismul – sau poate apărea fenomenul „ochiului leneș”, când unul dintre ochi are dioptrii mai mari decât celălalt, motiv pentru care rămâne mai slab decât celălalt ochi.

Prima metodă: laserul excimer – șlefuirea corneei

• Acum, însă, potrivit noilor tendințe, ochelarii nu mai sunt agreați…
• Mai ales în rândul tinerilor, al domnișoarelor. Pe baza acestei tendințe a apărut chirurgia refractivă. Ce facem ca să scăpăm lumea de ochelari? Au existat numeroase încercări în trecut, acum 50-60 de ani, de a corecta aceste vicii prin intervenții chirurgicale. Dar explozia de a corecta, cu rezultate bune și constante, deficiențele de vedere a apărut o dată cu laserul numit Excimer. Grație acestei metode, poti scăpa de ochelari sau poți să-ți micșorezi semnificativ dioptriile.
• Poți scăpa și de lentilele de contact.
• Și de ele. Pentru că tot ați adus vorba, pentru cine nu voia să poarte ochelari, lentilele de contact îi înlocuiau, când nu apăruse încă metoda laserului excimer.
• Cum se procedează mai exact, ce face acest laser? Ce rol mai are omul/medicul în toată această intervenție delicată?
• Deși tehnologia este extrem de avansată și laserul realizează cu mare precizie această operație, totusi, medicul are cu siguranță un rol foarte important, determinant chiar! În ce privește laserul, acesta, practic, șlefuiește partea anterioară a ochiului – corneea. Prin procedee și prin programe speciale de computer, unda laser este dirijată în așa fel încât ia strat cu strat și remedolează corneea. O modelează diferit, în funcție de viciul de refracție. În cazul miopiei – subțierea corneei se face în centru. În cazul hipermetropiei – această șlefuire se face la periferia corneei, iar în cazul combinațiilor de astigmatism sunt tot felul de softuri care șefuiesc ochiul până îndreaptă deficiențele în așa fel încât să nu mai fie nevoie de ochelari. Laserele au evoluat. La început nu erau atât de exacte. Acum, însă, rezultatele sunt excelente. Bine, nu este vorba doar de laser, pentru că și aceasta are niște limite. Sunt pacienți care au dioptrii foarte mari. Această subțiere a corneei se face între anumite limite, pentru că nu putem subția corneea cât vrem noi. Ea are o grosime, în medie 550-560 de microni, iar dacă depășim limita de șlefuire, corneea poate suferi foarte mult, se poate deforma, ducând până la complicații care pot necesita chiar transplant de cornee. Din acest motiv, la început au existat foarte multe rateuri. Doctorii de pe întreg mapamondul au înțeles repede că interesul pentru acest laser este enorm și, deși tehnologia era inițial foarte scumpă și pacientul plătea mulți bani pentru a scăpa de ochelari, tot mai mulți medici au început astfel să practice aceste intervenții, relativ simple până la urmă (cel puțin, așa părea la început). Pacientul punea ochiul la laser, iar medicul apăsa pe enter…
• Rolul doctorului se reducea la un simplu gest…
• Aparent, da. Dar, după acest boomde început (la noi nici măcar nu apăruseră aceste tipuri de intervenții), când pe o singură stradă dintr-un oraș american găseai câte cinci cabinete de acest gen, a urmat o perioadă de complicații, de rateuri. Așa s-a mai temperat acest boom, nu mai face orice chirurg astfel de intervenții. Operațiunea în sine pare foarte simplă, dar nu este chiar așa. Cum spuneam, la un moment dat, au apărut complicații foarte grave, care au generat multe procese, multe despăgubiri de plătit, multe probleme pentru medici. Din acest motiv, lucrurile au căpătat în câțiva ani o nuanțare importantă: acum, pacientul trebuie să fie foarte bine informat înainte, să știe că nu oricărui pacient i se potrivește chirurgia refractivă și, mai ales, metoda cu laser. Ba chiar trebuie să semneze consimțăminte care arată că a fost informat de tehnica operatorie și de posibile riscuri sau complicații… Discuția cu pacientul înainte de operație este un moment deosebit de important. Doctorul trebuie să informeze în amănunt, pentru că este vorba, până la urmă, de o intervenție făcută la dorința pacientului. Nu este, așadar, o urgență medicală, ci o situatie la care pacientul poate si trebuie să reflecteze. Și noi, la Clinica Oculus, la consultația preoperatorie avem o dicuție îndelungată cu pacientul, discuție care trebuie să fie pe înțelesul lui și în urma căreia el să ia o decizie în cunoștință de cauză. Asta este cel mai important.
• Ce urmează după informarea pacientului?
• Consultația, trebuie să stabilim ce viciu de refracție există. În funcție de acest defect, alegem metoda. Am vorbit până acum numai despre laser, dar, cum am spus, laserul se adresează unei plaje limitată de dioptrii. Sunt pacienți care au o miopie de -15, -20 sau de plus, +9, +10. Pentru aceste tipuri există alte metode, cea cu Laser Excimer nefiind nici sigură, nici cu rezultate stabile în timp.

A doua metodă: „ochelarii din ochi” – implanturile refractive

• Cum ar fi?
• Introducerea unei lentile speciale – implantare de lentilă refractivă se numește metoda – ori în spatele corneei, ori în spatele irisului, culorii ochiului. Sunt, de fapt, niște lentiluțe speciale. În loc să poarte ochelari, pacientul poartă „ochelarii” direct în ochi! Sunt două categorii de lentile refractive, unele care se pun în fața pupilei si altele care se așează în spatele pupilei (și irisului); noi le folosim pe cele din prima categorie, acestea având dimensiuni care se potrivesc tuturor pacienților, fiind grevate și de un risc mult mai mic de a face cataractă în timp. Asta în comparație cu celalalte, cele care se pun în spatele pupilei. Avantajul acestei operații, față de laser, este evident, în special la pacienții cu dioptrii foarte mari. De exemplu, faptul că este o intervenție reversibilă; intervenția cu laser este ireversibilă. Adică, dacă noi subțiem ochiul și-l șlefuim, așa rămâne toată viața. Cu corneea subțiată, modificată; acest lucru poate avea consecințe pe viitor, dacă pacientul face alte boli, cum este cataracta – lucru frecvent întâlnit, pentru că sunt foarte mulți oameni care au fost operați la 20, 30 de ani, tineri, și acum au 50, 60 și, odată cu înaintarea în vârstă, fac cataractă. Eh, la operația de cataractă se folosește cristalin artificial, care se măsoară cu niște aparate speciale, însă măsurătorile se fac prin intermediul corneei, or, dacă respectiva cornee este deja șlefuită cu laserul, are raze de curbură modificate și, astfel, la măsurătorile noastre pentru cristalin artificial pot apărea erori de calcul. Revenind la lentilele refractive, să subliniem că folosirea lor nu este ireversibilă. În funcție de creșterea viciului de refracție sau dacă apare cataracta și aceasta trebuie operată, lentilele refractive pot fi scoase fără probleme și înlocuite cu altele. Sau, la nevoie, punem un cristalin artificial.
• Există și vreun dezavantaj?
• Da, dacă pacientul nu respectă anumite indicații postoperatorii (de exemplu, evitarea microtraumatismelor sau chiar a apăsărilor repetate ale ochilor) poate fi afectată corneea – situație în care lentila refractivă va trebui explantată.

A treia metodă: Înlocuirea cristalinului cu unul artificial

• Mai există vreo metodă de corectare în afara laserului și a lentilelor din ochi?
• Da, înlocuirea cristalinului. Adică, se scoate lentila naturală a ochiului și se pune o lentilă artificială. În funcție de dioptriile pacientului, se calculează în așa fel în cât să fie corectate viciile fără să fie nevoie de ochelari. Aceste trei categorii sunt diferențiate în funcție de vârsta pacientului. Înlocuirea cristalinului, de exemplu, este recomandată pentru persoanele cu vârsta prezbită (peste 40 de ani). Nu recomandăm scoaterea cristalinul unui tânăr de 20-30 de ani și înlocuirea lui cu un cristalin artificial, pentru că astfel pierde acomodația oculară naturală – care la vârsta asta este foarte bună -pentru a-l înlocui cu un cristalin artificial. În schimb, după vârsta de 40 de ani, cristalinul natural își pierde treptat elasticitatea și acomodația începe să scadă, de aceea ne putem „dispensa” de cristalinul natural, pentru a-l înlocui cu unul artificial de dioptria dorită, calculată special, astfel încât pacientul să scape de ochelari.

În concluzie, putem interveni pentru ca un pacient să nu mai fie nevoit să poarte ochelari. Trebuie însă stabilită exact metoda cea mai potrivită pentru fiecare pacient, astfel încât să îi oferim șansele maxime la scăderea dioptriilor, la stabilitatea refracției postoperatorii, printr-o operație cât mai sigură pentru el.

Factorii care determină intervenția

Dacă vrei să vezi bine fără să porți ochelari, poți opta pentru una dintre cele trei metode expuse de dr Cristian Moraru, cu mențiunea că aceste intervenții chirurgicale se fac în funcție de câțiva factori determinanți: „Mai întâi se ține cont de viciul de refracție – tipul și valoarea dioptriilor – , apoi de vârsta pacientului, dar și de meseria pe care o practică. Una este să fii un șofer de tir care conduce noaptea, alta cineva care are nevoie de vedere bună la calculator. Unul vrea să vadă foarte bine și fără ochelari la depărtare, altul vrea opusul… Se fac tot felul de combinații, abia apoi se ia o decizie”.