FOTO // Un medic din Cantemir ar fi încurcat CASIERIA Centrului de Sănătate cu propriul buzunar. Ofițerii CNA au ridicat de la ecografist circa 200 000 de lei
2167
Aproximativ 200 000 de lei, în diferită valută, au fost găsiţi de ofiţerii CNA şi procurori în urma unor percheziţii, operate în biroul, domiciliul şi automobilul unui medic al Centrului de sănătate din Cantemir. Acţiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale pentru abuz de serviciu, săvârşit de medicul ecografist. Acesta este bănuit că ar fi pretins de la pacienţi sume de bani fără a le reflecta în evidenţa contabilă a instituţiei.
Potrivit materialelor cauzei, medicul ar fi organizat o schemă de estorcare de bani de la pacienţi, cărora le-ar fi acordat servicii în mod prioritar, fără programare. Pentru serviciile sale, ecografistul ar fi pretins sistematic sume de bani, fără a le include în casieria Centrului de Sănătate.
În urma percheziţiilor, în biroul de serviciul al medicului au fost găsite şi ridicate peste 12 000 de lei, în automobil – 14 000 de lei, iar la domiciliu – aproximativ 50 000 de lei, 6 500 de euro şi 400 de dolari. Banii au fost ridicaţi pentru a fi stabilită provenienţa lor.
În prezent, medicul este reţinut pentru 72 de ore şi este cercetat pentru abuz în serviciu. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă în mărime de la 67 500 la 117 500 de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
CNA aminteşte că, în 9 luni ale anului 2018, 40 de angajaţi din domeniul ocrotirii sănătăţii au fost cercetaţi pentru comiterea diferitor acte de corupţie.

06.04.2026
10:21
660
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
1639
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
1689
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1715
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
1223
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
11:24
1619
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
31.03.2026
17:24
1438
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
11:09
1432
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
09:38
1596
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
30.03.2026
15:47
1121
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
06.04.2026
22:43
253
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
407
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
456
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
368
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
434
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
413
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
458
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
656
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
539
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
475
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
512
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
576
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
645
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
640
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
642
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1084
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1006
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1113
Horoscopul zilei 05.04.2026
1251
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1112
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1542
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1214
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1176
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1167
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1292
Horoscopul zilei 04.04.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














