Un jurat de la „Românii au talent” pleacă din echipă. Cine îl va înlocui
3922
Schimbare neașteptată de juriu în cadrul show-ului Românii au talent, sezonul 11! Actriţa Alexandra Dinu se alătură echipei şi îl va căuta pe cel mai talentat român alături de colegii săi, notează clickpentrufemei.ro.
Sezonul 11 va fi încărcat de talente de neuitat, de români dornici să fie pe scenă şi de multe surprize. Prima noutate a acestui sezon, de care telespectatorii vor avea parte, este o modificare în componenţa juriului. Dacă la startul emisiunii, făcea parte din gaşca juraţilor, alături de Andi Moisescu şi Andra, iar în urmă cu doi ani revenea alături de aceştia şi Florin Călinescu, în acest sezon renumitul dansator şi coregraf Mihai Petre nu va face parte din echipa juriului!
În locul lui, la masa juriului se alătură Alexandra Dinu, o actriţă cu o experienţă notabilă în arta spectacolului. Dacă la începutul carierei impresiona telespectatorii cu faptul că producea şi prezenta emisiunea ProMotor la PRO TV, din anul 2004 a început să îşi creioneze un nume în serialele şi filmele internaţionale, odată cu mutarea în Italia. De-a lungul carierei a jucat în 10 seriale de televiziune în Italia şi a jucat alături de actori, precum Adrien Brody şi Antonio Banderas.

Alexandra Dinu ne asigură ca la masa juraţilor, va îmbina empatia cu exigenţa şi că se va folosi de toate cunoştinţele acumulate de-a lungul carierei pentru a oferi răspunsurile potrivite şi sfaturile necesare pentru concurenţii care mai au de învăţat.
Înaintea de a cunoaşte ceilalţi membrii ai juriului şi de a începe filmările, Alexandra declară: „Televiziunea a fost prima mea pasiune, dar când am descoperit filmul, am ştiut că locul meu era acolo. În ultimii ani, am primit numeroase propuneri din televiziune, dar nu am simţit că era nici locul şi nici timpul potrivit. Am ştiut mereu că va veni o zi când voi reveni în televiziune, iar când am primit propunerea pentru Românii au talent, cel mai bun show de entertainment, am ştiut că ACUM este momentul! Este o nouă experienţă pe care o aştept cu entuziasm. Abia aştept să povestesc despre această perioadă odată ce vom începe treaba!”.
Caravana talentului a trăbătur 8 oraşe pentru a-i găsi pe acei români pregătiţi să strălucească în lumina reflectoarelor noului sezon! Preselecţiile s-au încheiat şi, în curând, se va da startul filmărilor. Cei care au trecut de etapa preselecţiilor vor demonstra în faţa juraţiilor că sunt gata să cucerească publicul.
24.02.2026
10:53
6493
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
9467
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
34290
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34013
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45398
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29446
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
27892
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20302
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
19826
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21192
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
20546
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
26.03.2026
00:20
248
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
268
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
432
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2568
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
407
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
446
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
471
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
716
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
474
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
482
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
511
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
503
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
641
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
927
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
541
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
601
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1015
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
578
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1586
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
640
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
667
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
669
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
703
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
770
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
24.03.2026
23:23
749
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














