Un general, „erou al Rusiei”, l-a „TRĂDAT” pe Putin. Cum a fost posibilă operațiunea ucraineană care a șocat Kremlinul. Greșeala făcută de acesta a făcut vulnerabilă întreaga graniță rusă
2679
Apărarea rusească din Kursk fusese slăbită semnificativ înainte de incursiunea ucraineană, conform unei investigații a WSJ, care arată că un general rus a dizolvat un consiliu special care avea rolul de a gestiona securitatea în provincie. Alexander Lapin a susținut că armata rusă este capabilă de una singură să apere provincia de graniță.
Citând un oficial anonim din serviciile de securitate rusești, WSJ scrie că Lapin a dizolvat un consiliu format din militari și oficiali locali și regionali de securitate care ar fi fost însărcinat cu obiectivul de a preveni posibilitatea unui atac ucrainean.
Raportul subliniază, totuși, că Rusia tot ar fi avut probleme în a se apăra de forțele ucrainene, însă situația a devenit mult mai proastă pentru regimul de la Kremlin ca urmare a deciziilor lui Lain. Confuzia și lipsa de organizare au fost și mai mari în contextul acestora.
Operațiunea fără precedent a armatei ucrainene, deja în desfășurare de aproape două săptămâni, adus la capturarea orașlui Sudja, în Kursk, și la distrugerea a trei poduri peste râul Seim, aproape de granița cu Ucraina.
Forțele ucrainene au înaintat 28-35 de kilometri în interiorul Rusiei și au ocupat în jur de 93 de localități, conform comandantului-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski.
Motivul pentru care Lapin ar fi luat decizia a fost lipsa critică de personal, iar mișcarea sa greșită este caracteristică pentru un comandant care adesea nu mai este la curent cu realitățile de pe câmpul de luptă, fenomen care afectează, acum, Rusia în timp ce încearcă să alunge forțele ucrainene de pe teritoriul său, potrivit WSJ.
„Verticala de putere a lui Putin este încă în vigoare, dar deocamdată funcționează împotriva obiectivelor Rusiei pe teren. Și cum planificarea Rusiei vine numai de la vârf, răspunsurile sale la evenimente neașteptate și rapide sunt incredibil de afectate, fără ca cineva de pe teren să ia inițiativa”, este de părere William Courtney, fost diplomat american.
Miercuri, Ucraina a lansat un nou atac în interiorul Rusiei, de data aceasta trimițând cel puțin 45 de drone în regiunile de frontieră ale țării, Briansk, Kursk și Belgorod, în încercarea de a pune presiune pe forțele ruse și de a ataca Moscova.
Nu este clar dacă consiliul interinstituțional dizolvat de Lapin, un organism care aduna ofițeri militari împreună cu oficiali de securitate locali și regionali, ar fi contribuit la organizarea unui răspuns coerent din partea regimului de la Kremlin.
Lapin a fost acuzat în toamna lui 2022 de liderul cecen Ramzan Kadîrov că a pierdut bătălia de la Lîman din regiunea Donețk, la o zi după ce Vladimir Putin a semnat decretul prin care Rusia a anexat acest teritoriu, pe lângă alte trei: Lugansk, Zaporojie și Herson, chiar dacă nu avea control integral asupra lor.
Kadîrov l-a numit pe Lapin un „om fără talent” și a spus că generalul nu a reușit să le furnizeze luptătorilor mobilizați muniție și comunicații, în timp ce el se „ascundea” în Lugansk.
Președintele Vladimir Putin i-a acordat lui Lapin titlul de Erou al Rusiei cu câteva luni înante să piardă Lîmanul, o înfrângere dureroasă pentru armata rusă. Atunci, Moscova a susținut că și-a retras trupele din orașul strategic.
10.06.2026
08:38
118
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
540
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
555
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
633
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
593
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
648
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
725
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
860
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
791
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
975
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
887
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
09.06.2026
20:40
522
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
531
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
611
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
576
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
630
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
707
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
844
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
774
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
955
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
871
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
988
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1139
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
975
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
1117
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
1038
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
1044
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
1014
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
1072
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
1140
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
848
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
06:57
1519
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
1234
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
1312
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
1203
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1482
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1603
Horoscopul zilei 06.06.2026
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














