Un fost judecător DESFIINȚEAZĂ magistrații și procurorii din R. Moldova
3509
europalibera.org Fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi, este ferm convins că starea din justiția moldovenească este deplorabilă, iar lucrul acesta se datorează faptului că majoritatea judecătorilor și procurorilor nu cunosc legea, dar și din cauza gradului înalt de corupție.
„Pe lângă faptul că am activat, timp de șase ani și jumătate, ca judecător la Curtea Europeană, am lucrat și 21 de ani în calitate de procuror, timp de șase ani lucrez în calitate de avocat. Iată, 34 de ani de experiență a mea îmi spun că R. Moldova, independent și de sine stătător, nu va fi în stare să schimbe starea care există în justiția noastră. Starea în justiția moldovenească poate fi numită deplorabilă”, a declarat Pavlovschi pentru Europa Liberă.
Potrivit lui, astăzi judecătorii și procurorii sunt lipsiți de profesionalism. „Procurorii și judecătorii noștri nu cunosc legea. Al doilea lucru pe care l-aș numi e nivelul foarte înalt al corupției. E greu de demonstrat actul de corupție, pentru că sunt implicate două părți. Niciuna dintre aceste două părți nu este cointeresată în a face public acest act de corupție. Cred că autoritățile naționale ale Moldovei, dacă ele sunt sincere în dorința lor de combatere a acestui flagel, trebuie să înceapă cu anchetarea cauzelor de adoptare a deciziilor ilegale de către judecătorii noștri”, crede Pavlovschi.
Actualul avocat mai susține că procurorii încalcă legea în cel mai flagrant mod. „Pot să vă dau zeci de exemple. De pildă, procurorul anchetează personal cazul, după care el personal înaintează învinuirea, personal trimite dosarul în judecată, procuror care are statut de anchetator simplu, procesual, după aceea el se duce în judecată și susține acuzarea de stat în fața instanței, după aceea, el nefiind de acord, depune apelul și participă în examinarea cauzei în instanța de apel. Reforma Procuraturii la noi practic nu se face. Dar, oameni buni, respectați cele mai elementare principii în activitatea Procuraturii, faceți ca procurorii să studieze legea. Eu nu exclud că ei o cunosc și o încalcă intenționat. Dacă lucrurile stau așa, atunci situația devine încă mai gravă”, a precizat Pavlovschi.
Chiar dacă a fost judecător la CEDO cu un salariu de 17-18 mii de euro pe lună, Pavlovschi spune că nu a reușit să adune bani ca să-și procure o casă asemenea multor magistrați din R. Moldova. „Când m-am întors la Chișinău, prima idee a mea a fost să îmi cumpăr și mie o căsuță pe pământ. Nu a fost posibil, deoarece sumele pe care trebuie să le plătești pentru o casă pe pământ la Chișinău cu mult, cu mult, cu mult depășesc veniturile legale ale unui judecător la CEDO. Nu știu dacă unii magistrații de aici au mustrări. Ei operează cu alte categorii: „Cât îmi dai tu mie? Merită să îmi pun eu în risc libertatea mea pentru suma aceasta? Merită! Atunci eu iau și fac ceea ce tu ceri”. Dacă nu merită, atunci el nu va face aceasta”, zice avocatul.
În alt context, Stanislav Pavlovschi a declarat că cele 60 de milioane de euro acordate de UE pentru reformarea justiției ar fi suficienți, dar pentru asta e nevoie de voință. „Știți, deja lumea râde. Deci, când partenerii noștri de dezvoltare se duc la donatorii externi și cer bani, aceștia spun: „Ce, iarăși pentru reforma în Moldova?! Ce, nu au fost de ajuns zeci de milioane pe care noi i-am bufnit acolo? Mai vreți încă 10 milioane? Oh, my God, ce fac ei cu acești bani?!”. Vă închipuiți, 60 de milioane de euro numai pentru justiție! Cu această sumă de bani se poate de demolat justiția totalmente și de construit justiție nouă la noi în țară… Iată, veți vedea, eu nu vreau să fiu profetul rău, dar nu prea am speranță. Iată, vom ajunge până în anul 2016 și vom vedea... ”, a conchis sursa citată.
24.07.2017
09:01
2605
Polonia, următorul mare test al Europei. Întrebarea este dacă va face UE ceva
17.11.2014
12:04
2679
Încă ZECE milioane de euro din partea UE pentru REFORMA justiției din R. Moldova
23.10.2014
12:35
2364
Magistrații, INSTRUIȚI cum să administreze MODERN instanțele de judecată
06.08.2014
16:31
2526
RAPORT // Justiția din R. Moldova se reformează LENT
10.04.2014
09:50
3379
Ministrul Justiției: „Reforma în justiție începe să dea roade. Sunt 70 de locuri vacante de judecători”
23.03.2014
10:29
3302
Soluţia dată de experţi pentru o justiţie calitativă în R. Moldova: „Câte o instanţă de judecată la două-trei raioane!”
13.02.2014
12:35
2474
Încă o posibilă LOVITURĂ pentru judecători
26.10.2013
10:06
3023
Victor Pușcaș; „Sistemul judiciar a fost curățat de profesioniști de către comuniști”
26.09.2013
10:14
1920
Transparency International – Moldova se revoltă. Justiția din R. Moldova se reformează superficial
07.08.2013
12:55
2577
Noi reguli la trecerea frontierei
18.03.2026
21:11
511
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
40
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
66
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
177
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
265
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
234
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
299
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
499
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
550
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
559
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
474
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
553
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
502
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
531
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
530
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
584
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
573
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
530
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
556
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
578
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
550
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
537
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
593
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
635
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
697
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
629
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














