Polonia, următorul mare test al Europei. Întrebarea este dacă va face UE ceva
2682
Sursa: ziare.com
Polonia pare a fi noua problemă a Europei, într-una dintre cele mai sensibile zone ale sale - Justiţia. Rămâne de văzut care va fi măsura luată de Uniunea Europeană, însă liderii europeni încă aşteaptă ultimul pas al conducerii de la Varşovia - decizia preşedintelui Andrzej Duda.
Senatul polonez a aprobat o controversată măsură care va permite Guvernului să înlocuiască fiecare membru al Curţii Supreme a ţării cu alte persoane, la libera alegere. Această mişcare este criticată de liderii de la Bruxelles, care o văd drept o ameninţare pentru independenţa sistemului juridic şi pentru valorile UE, scrie The Atlantic.
„Polonia: Următorul mare test al UE”, titrează sursa citată, care aminteşte că statul est-european este aproape de o sancţiune istorică din partea Uniunii - suspendarea dreptului de vot. Totuşi, pentru a se merge atât de departe, este nevoie de aprobarea tuturor celorlalţi lideri UE, iar premierul maghiar Viktor Orban a spus deja că ar fi împotriva oricărei încercări de sancţionare a Poloniei.
Votul de vineri noaptea al Senatului a venit după 16 ore de dezbatere continuă, iar preşedintele Andrzej Duda, care în mod normal susţine partidul de guvernământ, Lege şi Justiţie, are 21 de zile la dispoziţie să promulge legea. Un purtător de cuvânt prezidenţial a spus că şeful statului este nemulţumit de anumite prevederi ale proiectului de lege, însă nu a spus dacă liderul de la Varşovia va promulga legea sau dacă va cere opinia Curţii Constituţionale. Duda însuşi a precizat că va fi de acord cu această măsură doar dacă trec anumite amendamente.
Departamentul american de Stat şi-a exprimat îngrijorarea faţă de această măsură, care a generat mari proteste, în cadrul cărora manifestanții au venit cu steaguri ale Poloniei şi Uniunii Europene şi au scandat contra Guvernului.
Criticii Partidului Lege şi Justiţie acuză că este distrusă astfel independenţa sistemului judiciar şi că este pur şi simplu o acaparare a puterii, în linie cu alte acţiuni guvernamentale - control asupra presei de stat şi unor ONG-uri. De asemenea, Guvernul este acuzat că s-ar putea folosi de această măsură pentru a forţa schimbări în alcătuirea Curţii Supreme şi să ţintească persoane, entităţi şi corporaţii care sunt văzute drept opozanţi.
În ce priveşte Uniunea Europeană, aceasta se implică pentru că separarea puterilor în stat - cea executivă şi cea judecătorească - este consacrată ca un principiu fundamental al său.
The Atlantic mai scrie că, pentru UE, a fost uimitor să privească cum Polonia merge pe drumul Ungariei. Pentru Uniune, promisiunea unei ere ca urmare a prăbuşirii Zidului Berlinului a fost îndeplinită atunci când Polonia şi alte ţări din blocul est-european s-au alăturat UE, în anul 2004. Însă mai mult de un deceniu mai târziu, promisiunea iniţială este pusă în pericol, în viziunea UE.
Cum îngrijorează Polonia Uniunea Europeană
„Guvernul Poloniei pune Curtea Supremă sub controlul său. Întrebarea este dacă UE va face ceva în legătură cu asta”, scrie şi The Economist.
Sursa citată aminteşte că, în urmă cu câteva săptămâni, preşedintele american Donald Trump lăuda rolul Poloniei în apărarea valorilor occidentale, în aceeaşi piaţă din faţa Curţii Supreme din Varşovia în care protestatarii acuză de câteva zile ameninţarea acelor valori.
Astfel, Partidul Lege şi Justiţie a transformat televiziunea publică în organ de propagandă, şi-a pus acoliţii în administraţie şi a epurat mare parte a conducerii armatei. De asemenea, a fost subminată independenţa sistemului de justiţie, prin amplasarea de acoliţi în Tribunalul Constituţional, iar Comisia Europeană a avertizat Guvernul de la Varşovia că asemenea schimbări reprezintă „un risc sistemic pentru statul de drept”.
În ce priveşte schimbările intenţionate de Lege şi Justiţie pentru Curtea Supremă, Jaroslaw Kaczynski, preşedintele său şi, potrivit The Economist, liderul de facto al ţării, acuză „subordonarea faţă de forţe străine”, iar tribunalele sunt văzute drept „bastioane pentru post-comunişti”. Kaczynski argumentează că reformele erau necesare pentru accelerarea procedurilor şi restaurarea încrederii publice.
Criticii partidului de guvernământ spun că acesta vrea doar să împânzească tribunalele cu judecători care să le aprobe politicile. Kaczynski însă continuă războiul său cu Opoziţia, pe care a acuzat-o că i-a omorât fratele geamăn, fostul preşedinte Lech Kaczynski, în accidentul aviatic din 2010.
„Independenţa sistemului juridic al Poloniei poate depinde de cât de mult vor polonezii să o păstreze”, mai scrie sursa citată.
Scandalul polonez, pe scurt
Săptămâna trecută, Guvernul conservator de la Varşovia a adoptat o controversată reformă a Curţii Supreme a Poloniei. Apoi, vineri noaptea, Senatul a adoptat legea privind reforma Curţii, la două zile după ce Camera inferioară aprobase de asemenea această măsură. Ultimul cuvânt îl va avea preşedintele Andrzej Duda, care însă a făcut parte din Partidul Lege şi Justiţie în campania pentru prezidenţiale, aflat acum la guvernare.
Reforma contravine recomandărilor Comisiei Europene, care este foarte aproape să declanşeze Articolul 7 din Tratatul UE împotriva Varşoviei, o decizie care ar putea să ducă la suspendarea drepturilor de vot ale unui stat membru. Articolul 7 al Tratatului UE nu a fost niciodată declanşat până acum. De asemenea, Comisia se va pregăti să înceapă procedurile de infringement împotriva Varşoviei.
În schimb, Ungaria, inclusiv prin vocea premierului Viktor Orban, a luat apărarea Poloniei şi a criticat Uniunea Europeană.
Între timp, zeci de mii de polonezi au ieşit în stradă joi seara, în semn de protest faţă de anunţata reformă a Justiţiei din ţara lor.
Sursa: ziare.com
14.04.2026
15:06
2375
DOC // „Fereastră de oportunitate” după votul din Ungaria. Scrisoare OFICILĂ către António Costa pentru accelerarea aderării R. Moldova la UE
30.09.2025
11:00
2136
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Întăriri de la Tiraspol pentru „patrioții” Dodon&Tarlev. „Protestarii” ar fi primit între 50 și 500 de euro pentru a veni la Chișinău să apere „victoria” forțelor proruse. Inițial urmau să fie folosite materiale PIROTEHNICE
21.02.2025
16:15
2794
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
31.01.2025
11:30
3795
UE a suplimentat la 64 de MILIOANE de euro ajutorul de URGENȚĂ pentru R. Moldova, inclusiv pentru a aduce lumina și căldura în stânga Nistrului: „UE salvează din nou R. Moldova, în timp ce Rusia lasă oameni în frig și întuneric”
21.03.2024
15:20
2153
Șansele de ADERARE a R. Moldova la UE au CRESCUT considerabil, după ce Comisia Europeană a revizuit politicile pentru următoarea extindere: „Acum e momentul să ne dublăm eforturile și să profităm de această oportunitate istorică”
06.03.2023
19:30
3885
Ilan Șor CONFIRMĂ că a organizat deplasarea a zeci de tineri în Turcia, pentru ca aceștia să „socializeze în altă țară, să participe la evenimente sportive și intelectuale”
02.11.2022
11:33
2867
DOC // Mesaj PUTERNIC de sprijin pentru R. Moldova, inclusiv în privința modernizării capacităților de APĂRARE. Comitetul Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova solicită instituțiilor UE să înceapă negocierile de ADERARE a R. Moldova
12.10.2022
12:52
2864
Maia Sandu, CONTRAZISĂ în privința oportunității de a „modifica temporar legea” privind întrunirile, pentru ca simpatizanții lui Șor să fie evacuați din fața Parlamentului și Președinției. Promo-LEX: „Este un precedent periculos”
19.07.2022
19:20
4991
VIDEO // Andrei Năstase, pe aceeași lungime de undă cu Dodon, Chicu sau Platon: Atac fără precedent la adresa Maiei Sandu, ACUZÂND guvernarea că ar fi ÎNSCENAT alarmele cu BOMBĂ: „Ei sunt o greșeală ISTORICĂ”
24.06.2022
10:55
3098
VIDEO // Maia Sandu prezintă obținerea de către R. Moldova a statutului de țară-candidată pentru aderarea la UE drept VICTORIA cetățenilor: Îndemnul şefei statului pentru moldoveni
23.06.2026
17:03
53
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
23.06.2026
16:59
85
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
23.06.2026
14:40
268
Maia Sandu, de Ziua Suveranității: avem datoria să apărăm independența și drumul european al Republicii Moldova
23.06.2026
14:10
335
Congresul Național al Memoriei la Chișinău: 80 de ani de la foametea organizată și 85 de ani de la deportările sovietice
23.06.2026
14:05
320
Cod galben de instabilitate atmosferică – 23.06.2026, orele 13-23
23.06.2026
13:26
317
AIPA încheie apelul de compensare a pierderilor din secetă și arșiță pentru 2025: 345 de cereri depuse de agricultori
23.06.2026
13:17
324
Lista centrelor pentru examinarea contestațiilor la bacalaureat și gimnaziu, aprobată de Comisia Națională de Examene
23.06.2026
12:40
331
Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030 a intrat în vigoare: noi finanțări și măsuri de sprijin pentru fermieri
23.06.2026
11:52
527
Autorul alertelor false cu bombă de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
23.06.2026
11:21
303
MEC întărește parteneriatul moldo-ucrainean prin noi programe de formare pentru profesorii de limba ucraineană în școli și licee
23.06.2026
11:08
443
Funcționari ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului de Ziua funcționarului public
23.06.2026
10:32
415
Medic anestezist de la Spitalul Raional Comrat, trimis în judecată pentru neglijență care ar fi dus la moartea unui pacient accidentat în stare de ebrietate
23.06.2026
09:46
365
Procurorul General Alexandru Machidon felicită funcționarii publici cu ocazia zilei lor profesionale
23.06.2026
09:23
350
Examen de calificare cu teste unice pentru 1.870 de elevi din colegii și centre de excelență, organizat în 17 centre externe la nivel național
23.06.2026
08:46
444
Horoscopul zilei 23.06.2026
23.06.2026
08:18
473
Sentință așteptată în dosarul foștilor membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, acuzați de prejudicierea băncii cu 3 miliarde de lei
22.06.2026
20:42
564
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
653
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
846
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
659
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
629
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
557
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
22.06.2026
12:56
783
Depozit clandestin de armament descoperit într-un bloc din Chișinău: contrabandist trimis în judecată, riscă până la 17 ani de închisoare
22.06.2026
09:57
728
MEC rezervă cote speciale și burse de merit pentru elevii și tinerii de etnie romă începând cu anul 2026–2027
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
Maia Sandu, de Ziua Suveranității: avem datoria să apărăm independența și drumul european al Republicii Moldova
Congresul Național al Memoriei la Chișinău: 80 de ani de la foametea organizată și 85 de ani de la deportările sovietice
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.61
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39





Inapoi














