VIDEO // Un fost angajat al MAI și-a strâns o grupare CRIMINALĂ care teroriza de luni bune locuitorii R. Moldova și era cu un pas înaintea Poliției: Cel puțin 17 atacuri, fiecare durând mai puțin de 60 de secunde
8339
O grupare criminală care a săvârșit cel puțin 17 sustrageri și tâlhării în mai multe raioane ale R. Moldova, în special spărgând safeuri și terminale de plată, a fost desființată de oamenii legii, la aproape un an de când a început să fie filată.
Pe lângă spargerile de safeuri și terminale, aceștia jefuiau și locuințe, maltratând proprietarii cu bâte de lemn și sustrăgând în special bani și bijuterii. Prejudiciul sustragerilor se ridică la peste două milioane de lei.
Denis Rotaru, procurorul de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că gruparea era condusă de un fost polițist, care a activat până în anul 2010 în organele operative ale Ministerului de Interne. Datorită faptului că acesta cunoștea metodele de investigație ale poliției și de ștergere a urmelor, oamenilor legii le-a fost mai dificil să documenteze acest caz.
„Gruparea săvârșea foarte rapid atacurile. Nicio spargere de terminal nu dura mai mult de 60 de secunde. Membrii nu comunicau prin intermediul telefoanelor mobile, ci prin dispozitive speciale de comunicare”, a declarat procurorul Rotaru.
Șeful de direcție de la Inspectoratul Național de Investigații, Igor Zglăvuță, a adăugat că membrii grupării erau „sportivi bine pregătiți”, care schimbau de fiecare dată mașinile când mergeau să săvârșească vreo infracțiune și le lăsau la trei-patru kilometri distanță de locul atacului. Aceștia nu știau din timp unde vor merge să dea lovitura, își lăsau telefoanele mobile acasă și pe drum erau informați și instruiți de către fostul polițist, coordonatorul bandei.
Cinci membri ai grupării au fost reținuți pe 24 iulie curent, după ce oamenii legii au aflat că aceștia intenționează să părăsească R. Moldova și să meargă într-un stat din UE pentru a se ocupa cu același lucru. De altfel, gruparea a dat anterior astfel de spargeri și în Federația Rusă, iar unul dintre membri a stat chiar la o închisoare de acolo.
Cei cinci au vârste cuprinse între 22 și 35 de ani și sunt originari din sudul și centrul R. Moldova. Spargerile au fost săvârșite pe teritoriile mun. Chișinău, Bălți, raioanelor Edineț, Glodeni, Strășeni, Ialoveni, Călărași, Anenii Noi, Criuleni, Orhei etc. Tot ei au avut tentative de spargere a filialei Victoriabank din Costești, raionul Ialoveni. Pentru anihilarea grupării au fost implicați peste o sută de polițiști.
Zglăvuță afirmă că gruparea este mult mai mare, încă șapte membri fiind identificați, dar aceștia nu se află în republică și urmează a fi anunțați în căutare. O altă parte a bandei încă urmează a fi identificată.
Procurorii și polițiștii au efectuat 36 de percheziții în acest caz, descoperind la cei reținuți sume importante de bani, bijuterii, aparataj performant de descarcerare, folosit la spargerea safeurilor și terminalelor, detector performant de metal cu ajutorul cărora erau descoperite safeurile ascunse în pereți de unii oameni de afaceri, bâte din lemn cu care maltratau victimele, dar și echipamente sportive, fiindcă membrii grupării purtau de fiecare dată alte haine când comiteau atacurile.

Oamenii legii au prezentat și imagini video de la câteva spargeri ale grupării, afirmând că, într-un caz, patru inși care au luat un terminal de plată dintr-un magazin au mers cu el doi kilometri pe jos și au avut de sărit un gard de doi metri în cale.
Dacă vor fi găsiți vinovați, fostul polițist și ortacii săi riscă de la 10 la 15 ani de închisoare.
08.04.2026
21:03
44
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
17:56
350
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:32
318
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
378
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
15:31
385
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
14:35
406
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
13:01
404
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
10:34
551
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
07.04.2026
21:10
659
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
13:23
792
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
07.04.2026
11:39
744
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
06.04.2026
21:10
1015
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
08.04.2026
19:51
52
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
54
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
276
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
314
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
338
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
293
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
349
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
375
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
361
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
470
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
329
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
338
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
320
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
370
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
388
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
439
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
371
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
441
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
387
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
398
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
434
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
395
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
915
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
455
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
508
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














