Vladmir Țurcan a fost DEMIS din funcția de președinte al Curții Constituționale: Cine i-a luat locul în fruntea Înaltei Curți
6574
Fostul deputat al Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Vladimir Țurcan, a fost demis astăzi din funcția de președinte al Curții Constituționale.
Țurcan a fost demis în urma unui demers semnat de judecătorii Curții Constituționale Liuba Șova și Nicolae Roșca.
Totodată, judecătorii CC au ales-o astăzi în calitate de președinte al Curţii, pe un termen de trei ani, pe Domnica Manole.
La vot au participat toți cei șase judecători, inclusiv Vladimir Țurcan.
Nemulțumirile față de Vladimir Țurcan au apărut după ce Igor Dodon a declarat că președintele Curții Constituționale l-a informat pe 9 aprilie curent despre votul Înaltei Curți privind suspendarea, din aceeași zi, a legii pentru care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea la începutul lunii aprilie curent.
Mai mult, Dodon a spus că Țurcan chiar i-a spus cine dintre judecători a votat pentru suspendarea legii pentru care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea. Țurcan a recunoscut și el telefonul dat de Dodon. „Am perceput acest apel ca pe o necesitate din partea șefului statului de a fi informat, cum se spune, din prima sursă”, a declarat Țurcan.
„Altceva, cine și cum a votat, de ce etc., n-a avut loc. (...) Domnul președinte mi-a mulțumit pentru informație și a spus că, împreună cu Guvernul, vor medita asupra acțiunilor următoare. Consider că toate interpretările și toate opiniile care au apărut că cineva a cerut o explicație, a venit cu careva rugăminți sau că cineva s-a întreptățit, a promis ceva sunt absolut neîntemeiate și au la bază o tentă pur politică”, s-a justificat Țurcan.
Citește și: Un deputat PAS ar putea părăsi coaliția, dacă judecătorii afiliați politic de la CC nu-și vor da DEMISIA
Citește și: Fostul deputat socialist Vladimir Țurcan devine președinte al Curții Constituționale
Citește și: Sturza: „Monștrii RENASC! PSRM face politica, ACUM face economie”
Menționăm că Igor Dodon a declarat, pe 10 aprilie curent, că a vorbit la telefon cu Vladimir Țurcan, care i-a spus că, în opinia sa, legea respectivă trebuie să rămână în vigoare și i-a raportat cum au votat colegii săi judecători de la CC, atunci când documentul a fost suspendat până la examinarea cauzei în fond. Ulterior, Vladimir Țurcan s-a autorecuzat de la examinarea cauzei în fond. „Eu recunosc că ieri (pe 9 aprilie - n.r.) i-am sunat domnului Vladimir Țurcan să-l întreb ce s-a întâmplat. Înțeleg că patru membri ai CC au votat pentru suspendarea asumării de răspundere. Domnul Țurcan a votat împotrivă și are o opinie separată. El crede că legile trebuie să intre în vigoare. Curtea ar putea să suspende câteva articole, dar nu legile în întregime”, a afirmat public Dodon.
Vladimir Țurcan a fost ales pe 19 august 2019 președinte al Curții Constituționale, pe un termen de trei ani. Alegerea lui Țurcan a fost contestată de unii reprezentanți ai Blocului „ACUM”, inclusiv de Maia Sandu. De asemenea, unii deputați ai Blocului „ACUM” i-au solicitat lui Țurcan să demisioneze, pentru că astfel va fi depolitizată instituția.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
25.08.2026
06:32
25.08.2026
03:32
25.08.2026
02:18
25.08.2026
02:04
25.08.2026
01:44
24.08.2026
23:31
24.08.2026
23:15
24.08.2026
19:32
24.08.2026
19:17
24.08.2026
19:13
24.08.2026
18:23
24.08.2026
18:17
24.08.2026
17:59
24.08.2026
17:51
24.08.2026
17:30
24.08.2026
17:22
24.08.2026
17:17
24.08.2026
17:07
24.08.2026
16:54
24.08.2026
16:52
24.08.2026
16:48
24.08.2026
16:42
24.08.2026
16:32
24.08.2026
16:20
24.08.2026
16:20
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului


















