VIDEO // Noi imagini cu Veaceslav Platon și Natalia Morari. Cei doi se simt în largul lor la Londra, chiar dacă acesta trebuia să se prezinte ASTĂZI în fața magistraților din R. Moldova
6061
Controversatul Veaceslav Platon și jurnalista Natalia Morari sunt tot mai des văzuți în locurile publice din Londra, chiar dacă primul trebuia să se prezinte astăzi la două ședințe de judecată în dosarele în care este cercetat. Pentru că Platon nu a mai revenit de la Londra, așa cum spera anterior procurorul general, Alexandr Stoianoglo, cele două ședințe au fost amânate.
În primul caz judecătorul a respins solicitarea procurorului de a desfășura ședința în lipsa inculpatului Veaceslav Platon.
Avocații lui Platon au ținut să declare că Veaceslav Platon nu s-ar eschiva să se prezinte în judecată, doar că pe moment ar avea de rezolvat probleme de ordin personal. Totodată, apărătorul lui Platon susține că, deocamdată, clientul lor nici nu ar fi fost anunțat în căutare internațională.
În altă ședință de judecată în privința lui Platon, desfășurată tot astăzi, judecătorii au decis să admită demersul acuzatorului Mirandolina Suşiţcaia, care, la fel, a solicitat ca examinarea dosarului să se desfășoare în lipsa inculpatului. În acest sens, procurorul a prezentat mandatul de arest și anunțarea în căutare a inculpatului Veaceslav Platon, emisă de către Judecătoria Buiucani pe 12 august curent.
Demersul a fost admis și s-a dispus examinarea în fond în lipsa lui Platon. Astfel, ședința este programată pe 24 noiembrie curent.
Acum Platon și concubina sa Natalia Morari se plimbă nestingheriți pe străzile Londrei. Un urmăritor al canalului de Telegram „Мамалыга и Токана” i-a surprins pe cei doi intrând în metroul din Londra. Platon o ținea de mână pe Natalia Morari, dar în același timp era cu ochii în patru.
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















