Spînu face lumină în privința NEGOCIERILOR cu rușii: „Oferta propusă nu este în avantajul cetățenilor noștri. Prețul cerut, care include condiții financiare și NEFINANCIARE, este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale”
13335
Vicepremierul Andrei Spînu, care în ultimele două zile s-a aflat la Moscova, a oferit detalii despre negocierile cu Federația Rusă în privința noului contract de furnizare a gazelor naturale. Partea rusă propune R. Moldova un preț mai mare decât cel existent pe piețele internaționale de gaze, plus condiții nefinanciare, susține oficialul de la Chișinău.
În cadrul vizitei la Moscova, Spînu a purtat negocieri cu Dmitri Kozak, șef adjunct al Administrației președintelui Federației Ruse, Elena Burmistrova, directorul general „Gazprom Export”, și Nikolay Shulginov, ministrul Energiei.
„Mesajul nostru pe parcursul negocierilor a fost întotdeauna același: R. Moldova își dorește să continue discuțiile și să semneze un contract pe termen lung între „Moldovagaz” și „Gazprom”, unul care avantajează ambele părți. Ofertă propusă la momentul actual de „Gazprom” nu este în avantajul cetățenilor noștri. Prețul cerut, care include condiții financiare și nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânși a datoriei istorice, este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz. R. Moldova nu poate accepta să plătească un preț la gaz mai mare decât toate celelalte state din regiune”, a precizat Spînu.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale susține că își dorește o nouă rundă de discuții cu „Gazprom”.
„În același timp, vom căuta furnizori alternativi, pentru a ne asigura că țara are gaz și că diversificăm sursele de aprovizionare. În cadrul discuțiilor, partea rusă ne-a asigurat că „Gazprom” va livra imediat volumele suplimentare pentru luna octombrie, câte +5 mln m3 de gaze zilnic. Sperăm ca aceste volume să intre în R. Moldova în cel mai scurt timp. Dragi cetățeni, trecem prin momente dificile pentru țara noastră. Vom ieși cu bine din această perioadă grea împreună”, a dat asigurări Spînu.
29.10.2026
10:04
29.10.2026
09:37
29.10.2026
08:45
29.10.2026
08:41
29.10.2026
08:39
29.10.2026
08:33
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
29.10.2026
10:04
29.10.2026
09:43
29.10.2026
09:37
29.10.2026
08:45
29.10.2026
08:41
29.10.2026
08:39
29.10.2026
08:33
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională















