Șeful SPPS, DEMIS de Maia Sandu. Președintele R. Moldova a numit deja un director adjunct, care va asigura funcționalitatea instituției
8820
UPDATE // Preşedintele Maia Sandu a declarat, în această seară, că activitatea lui Iaroslav Martin din fruntea SPPS este cercetată în cadrul unei anchete interne pentru că ar exista mai multe probleme.
Totodată, şeful statului a explicat de ce a mers pe mâna lui Vasile Popa în calitate de șef adjunct al SPPS.
"Dl Popa a fost alături de mine când eram la Guvern. După asta a plecat din sistem. În electorală mi-a prestat servicii de pază pe bază de voluntariat. Este un profesionist. A activat mult timp în sistem", a precizat Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni la Tv8.
Directorul Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS), Iaroslav Martin, numit în funcție de Igor Dodon, a fost revocat astăzi din funcție de către președintele Maia Sandu.
Secretarul general al Aparatului Președintelui, Andrei Spînu, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că Maia Sandu a numit astăzi un nou director adjunct al SPPS.
„Vasile Popa va fi directorul adjunct al SPPS. Până nu va fi desemnat un director, Vasile Popa va asigura funcționalitatea instituției”, a punctat Spînu.
De menționat că Vasile Popa a fost surprins alături de Maia Sandu la mai multe ieșiri publice. Chiar și în ziua în care a fost învestită în funcția de președinte, Vasile Popa, cunoscut ca fiind unul dintre cei mai profesioniști bodyguarzi din R. Moldova, i-a fost alături.
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
















