Rețeau lui Șor se DESTRAMĂ, în timp ce oligarhul fugar se ascunde la Moscova. Vicepreședinta OT Râșcani a fostului Partid „Șor”, pe banca acuzaților
2115
Vicepreședinta organizației teritoriale Râșcani a Partidului Politic „Șor” a ajuns pe banca acuzaților, pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, învinuita ar fi coordonat, în perioada iulie - octombrie 2022, activitățile organizației teritoriale știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.
Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, aceasta a contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.
Oamenii legii au stabilit că învinuita a acceptat finanțarea partidului cu peste 540 000 de lei, bani proveniți de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.
Învinuita nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.
18.09.2026
17:42
18.09.2026
16:34
18.09.2026
14:33
18.09.2026
10:16
18.09.2026
10:08
18.09.2026
09:57
18.09.2026
09:50
18.09.2026
09:50
18.09.2026
09:42
18.09.2026
09:04
18.09.2026
08:51
18.09.2026
07:35
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
19.09.2026
13:15
19.09.2026
12:40
19.09.2026
12:07
19.09.2026
12:07
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
19.09.2026
10:36
19.09.2026
10:03
19.09.2026
09:49
19.09.2026
08:51
19.09.2026
08:25
19.09.2026
07:54
19.09.2026
07:29
19.09.2026
06:40
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026

















