REACȚIA unui fruntaș al PL cu privire la COMASAREA mai multor ministere din R. Moldova
5273
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), Iurie Chirinciuc, este de acord cu reforma Administrației Publice Centrale, care prevede comasarea mai multor ministere și agenții.
Totuși, Chirinciuc nu împărtășește fuziunea ministerelor Economiei, Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (componenta construcții), Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, așa cum prevede un document intrat în posesia unui portal de știri.
„Partidul Liberal a propus și va continua să ceară reformarea APC prin comasarea mai multor ministere și optimizarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 40%, în tandem cu creșterea eficienței acestor instituții. Astfel, din cele 16 ministere câte sunt în prezent, vom continua să insistăm ca să rămână doar 9.
1. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
2. Ministrul Afacerilor Interne – (Cu o parte componentă a Ministerului Tehnologiilor Informaționale)
3. Ministrul Transporturilor (care va include și o parte componentă a Ministerului Tehnologiilor Informaționale, dar şi o parte a Ministerului Construcțiilor)
4. Ministerul Economiei și Finanțelor – (va fi creată și Agenția de Venituri care va include actualul FISC și Serviciu Vamal)
5. Ministerul Învățământului și Culturii – (Tot aici se va regăsi și actualul Minister al Tineretului și Sportului)
6. Ministerul Sănătății și Protecției Sociale
7. Ministerul Agriculturii Mediului și Dezvoltării Regionale
8. Ministerul Justiției
9. Ministerul Apărării.
În afară de comasarea ministerelor, este absolut necesară și reforma agențiilor de stat, care trebuie să fie subordonate ministerelor de profil”, este de părere ministrul liberal.
Menționăm că Guvernul actualei majorități parlamentare propune o altfel de comasare a ministerelor pe care o puteți vedea AICI.
18.12.2018
11:40
30.07.2018
14:55
09.08.2017
17:30
04.08.2017
15:57
26.05.2017
11:21
03.05.2017
14:59
02.05.2017
11:30
28.04.2017
15:49
27.04.2017
15:10
09.03.2017
10:00
04.03.2017
13:15
25.02.2017
09:30
28.09.2026
01:17
28.09.2026
00:12
27.09.2026
23:22
27.09.2026
23:19
27.09.2026
22:45
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:35
27.09.2026
20:34
27.09.2026
20:20
27.09.2026
20:06
27.09.2026
19:34
27.09.2026
18:09
27.09.2026
17:41
27.09.2026
16:46
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”















