Stiri

Un ministru din R. Moldova le-a povestit unor elevi cum a ajuns OM DE AFACERI

Social 25.02.2017 09:30 Vizualizări1891
Un ministru din R. Moldova le-a povestit unor elevi cum a ajuns OM DE AFACERI

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), Iurie Chirinciuc, le-a povestit unui grup de elevi ai liceului „Petre Ștefănucă” din orașul Ialoveni, care au venit în vizită la Î.S. „AirMoldova”, cum a ajuns om de afaceri, detalii din experiența de afacerist, dar și de ministru.

Iurie Chirinciuc le-a spus tinerilor că, pentru a ajunge oameni de succes, este nevoie să învețe bine și să nu renunțe niciodată la scopurile pe care și le-au trasat.

De asemenea, ministrul le-a prezentat proiectele MTID, cum ar fi construcția centurii municipiului Chișinău, care tranzitează și o parte din orașul Ialoveni. „Locuitorii din Ialoveni vor fi printre primii beneficiari ai acestui drum, care urmează să fie construit până în anul 2020. Și asta pentru că nu vor mai fi nevoiți să stea în ambuteiaje, atunci când vor dori să vină în Chișinău, ori să tranziteze capitala pentru a se deplasa în alte regiuni ale R. Moldova”, a spus Chirinciuc, citat de un comunicat de presă al MTID.

Un alt proiect, care urmează să fie dezvoltat în parteneriat cu Primăria orașului Ialoveni, este lansarea mai multor troleibuze fără fir, care vor face conexiunea cu municipiul Chișinău: „Acest proiect ar urma să fie gata în cel mult doi ani, iar astfel problema transportului dintre Ialoveni și capitală va fi soluționată”.

La ședința informală a participat și directorul Î.S. „AirMoldova” Iulian Scorpan, care le-a povestit tinerilor despre compania aeriană, care în anul 2016 a avut o cifră de afaceri mare, profitul fiind de aproape 10 milioane de lei.

Scorpan, care este și unul din piloții cu cea mai mare experiență din R. Moldova, i-a invitat pe liceeni ca, imediat după ce susțin examenele de Bacalaureat, să aleagă o carieră în domeniul aviației civile.

„Compania noastră are în mare parte doar angajați tineri. Mereu recrutăm oameni cu ambiție, tineri profesioniști, ca să dezvoltăm împreună activitatea companiei noastre. Așa că pe băieți îi sfătui să meargă și să învețe de pilot, pentru că avem în permanență nevoie de ei, iar fetele pot aplica la cursurile de însoțitoare de bord. Este plăcut să lucrezi într-un astfel de domeniu, să călătorești mult, dar și să fii mereu la înălțime”, a spus Iulian Scorpan.

Tinerii elevi au avut parte și de o excursie pe Aeroportul Internațional Chișinău. Aceștia au fost duși în sala de așteptare a pasagerilor, iar mai apoi au putut vedea care este procesul de verificare a biletelor de călătorie, a actelor de identitate, dar și a bagajelor de mână sau de cală. Vizitatorii au mers și pe pista aeroportului. Acolo au văzut cum sunt parcate aeronavele, care este procedura de îmbarcare/debarcare a pasagerilor, dar și deservirea la sol. La final, aceștia au fost duși în sala de sosire. Acolo le-a fost explicată procedura de verificare a pasagerilor la intrarea pe teritoriul R. Moldova, dar și modalitatea de preluare a bagajelor.

În comunicat se precizează că astfel de întâlniri vor avea loc frecvent, iar scopul acestora este de a motiva tinerii din R. Moldova să aleagă în viitor o carieră din domeniul transporturilor sau infrastructurii drumurilor.

Autor: Ziarul National
Un ministru din R. Moldova le-a povestit unor elevi cum a ajuns OM DE AFACERI Un ministru din R. Moldova le-a povestit unor elevi cum a ajuns OM DE AFACERI Un ministru din R. Moldova le-a povestit unor elevi cum a ajuns OM DE AFACERI Un ministru din R. Moldova le-a povestit unor elevi cum a ajuns OM DE AFACERI
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.58 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri