„Pro Moldova” optează pentru învestirea unui guvern ANTICRIZĂ pentru ȘASE luni, după care alegeri ANTICIPATE: „Declanșarea alegerilor acum ar înseamnă un GENOCID împotriva moldovenilor. Valul schimbărilor NU mai poate fi oprit”
1656
Captură privesc.eu
Grupul „Pro Moldova” i-a transmis astăzi Maiei Sandu că optează pentru învestirea unui guvern anticriză pentru șase luni, după care să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.
Dizolvarea Parlamentului în termeni proximi și declanșarea anticipatelor ar însemna „un genocid” împotriva moldovenilor, a declarat liderul „Pro Moldova”, Andrian Candu, după consultările de astăzi cu șeful statului, care au durat 40 de minute.
Potrivit lui Candu, este foarte bine că președintele Maia Sandu a devenit mai flexibilă și a decis să invite fracțiunile parlamentare la dialog.
„Dacă se va ajunge la alegeri anticipate, atunci acest proces trebuie să fie ordonat și disciplinat. Suntem în criză economică și pandemică, iar R. Moldova trebuie guvernată efectiv. Astfel, noi optăm pentru învestirea unui guvern anticriză, care să față crizei pandemice și economice. De asemenea, trebuie să modificăm legislația electorală, astfel ca alegerile să aibă loc pe parcursul a două zile. Trebuie să fie formată în Parlament o majoritate cât mai largă și de stabilit o foaie de parcurs cum ajungem la anticipate”, a precizat Candu.
Politicianul a menționat că poziția Maiei Sandu în privința declanșării alegerilor anticipate a rămas neschimbată.
„Am avut un dialog cu argumente și contraargumente. Noi înțelegem poziția președintelui privind alegerile anticipate. Nici noi nu excludem aceste alegeri anticipate, pentru a fi schimbată clasa politică. Dar declanșarea alegerilor acum ar însemna un genocid împotriva moldovenilor. Ce este mai important astăzi? Sănătate și viața oamenilor sau anticipatele? Valul schimbărilor nu mai poate fi oprit și cu siguranță se va ajunge la anticipate, dar depinde cu ce sacrificii. Astfel, noi vom susține învestirea unui guvern anticriză cu cât mai puțină afiliere politică, care să activeze șase luni. Dacă Maia Sandu va face un pas, atunci și Parlamentul va proceda la fel. În cazul în care va fi votat un guvern anticriză, atunci sunt sigur că se vor găsi soluții pentru stabilirea datei alegerilor anticipate”, a conchis Andrian Candu.
26.03.2026
00:20
131
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
158
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
384
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2387
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
375
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
410
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
441
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
680
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
454
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
459
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
26.03.2026
00:20
1
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
32
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
366
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2305
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
360
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
394
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
426
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
670
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
444
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
450
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
485
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
473
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
618
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
902
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
516
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
582
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
995
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
557
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1560
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
618
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
647
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
652
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
684
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
752
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
24.03.2026
23:23
748
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














