Premierul Filip INSISTĂ pe candidaturile Silviei Radu și Nicolae Ciubuc: „Deja devine un exercițiu ridicol”
2291
Premierul Pavel Filip susține că va înainta repetat candidatura Silviei Radu pentru funcția de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și pe cea a lui Nicolae Ciubuc la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, chiar dacă președintele Igor Dodon a anunțat că nu va semna decretele de numire a acestora.
„Îmi pare rău că s-a ajuns iar la un refuz. Din punctul meu de vedere, președintele trebuia să acționeze mai bine de data aceasta. Dânsul dă dovadă că nu respectă Constituția. Deja devine un exercițiu ridicol, pentru că a neglija prevederile Constituției nu este tocmai cea mai bună metodă”, a declarat astăzi premierul Filip la Bulboaca, Anenii Noi, unde a asistat la exerciţiul „Scutul de Foc 2018”.
Prim-ministrul subliniază că nu va renunța la cele două candidaturi, despre care Igor Dodon a afirmat că nu ar fi profesioniste.
„Vom merge repetat cu aceste candidaturi. Dacă nu vor fi aprobate, atunci ne vom adresa Curții Constituționale. Prin intermediul suspendării, așa cum a mai fost, vom aproba acești miniștri. Îmi pare rău că așa se întâmplă. Ne-am dori o colaborare mai bună între instituțiile statului”, a conchis Filip.
De cealaltă parte, Igor Dodon spune că cei doi miniștri propuși de PD nu ar fi competenți și nu intenționează să semneze decretele de numire. „Dacă-i vor atât de mult, să și-i numească ei prin mascaradă de 5 minute, cum au mai făcut-o. Eu nu voi accepta șantaje și ultimatumuri din partea majorității parlamentare, care folosește instituțiile puterii ca instrument de presiune. Nu-mi schimb opinia odată luată și nu voi ceda presiunilor”, a spus șeful statului în această dimineață.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU

















