PAS vrea să lase președintele R. Moldova și DEPUTAȚII fără IMUNITATE: „Ziua de 11 iulie este o zi de COTITURĂ în istoria R. Moldova și nu sunt vorbe goale”
34049
„Ziua de 11 iulie este o zi de cotitură în istoria R. Moldova și nu sunt vorbe goale. După această data, avem într-adevăr șansa să pornim o luptă adevărată împotriva marii corupții și o veritabilă reformă a justiției. PAS are un plan ambițios ce trebuie să facem în acest domeniu”, a menționat vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco.
Potrivit sursei citate, acest plan rezultă din programul cu care președintele Maia Sandu a câștigat alegerile fiind susținută de aproape un milion de cetățeni.
„Ne propunem să resetăm sistemul instituțiilor statului în domeniul justiției și luptei cu corupția. În acest sens, vom reforma Procuratura Anticorupție (PA) după modelul DNA din România, care se va ocupa exclusiv de marea corupție. PA va dispune de tot instrumentarul, dar și de independența necesară pentru a investiga dosare de mare corupție După ce vom realiza reforma PA, vom constitui Tribunalul și a Curții de Apel Anticorupție. Tribunalul și Curtea de Apel Anticorupție vor examina în fond și, respectiv, în apel dosarele de mare corupție instrumentate de PA. Procesul de selectare a procurorilor și judecătorilor se va realiza cu participarea comisiilor independente de experți, inclusiv internaționali”, a menționat acesta.
Totodată, PAS va elabora și promova un proiect de lege pentru modificarea Constituției, care ar permite confiscarea averii pe care funcționarii și demnitarii nu o pot justifica: „Vom elabora și promova un proiect de lege pentru modificarea Constituției în vederea excluderii imunității președintelui R. Moldova și deputaţilor pentru fapte de corupție. Toți cei care fură trebuie să fie egali în fața legii și să fie pedepsiți la fel indiferent că sunt deputați sau simpli cetățeni”.
Pentru autocurățarea sistemului de justiție, PAS intenționează să implementeze o lege pentru evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor, sub aspectul emiterii actelor ilegale și al corespunderii averilor cu veniturile oficiale.
„Legea va tine cont de recomandările Comisiei de la Veneția, de jurisprudența Curții Constituționale, dar și de experienta altor state care au utilizat astfel de instrumente. Totodată, vom modifica legislația așa încât să se exclusă declararea averilor la prețuri reduse sau eludarea declarării unor bunuri. De asemenea, vom asigura ca instituțiile din domeniu să verifice în mod real averile demnitarilor și funcționarilor. În primul rând, trebuie să se verifice averile deputaților, miniștrilor, judecătorilor, procurorilor și altor funcționari și demnitari de rang înalt sau care dețin funcții sensibile la săvârșirea actelor corupționale. Doar printr-o luptă veritabilă împotriva marii corupții și printr-un sistem de justiție dreaptă R. Moldova are șansa să se dezvolte și să asigure bunăstare pentru cetățeni”, a conchis sursa citată.
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
19.09.2026
13:15
19.09.2026
12:40
19.09.2026
12:07
19.09.2026
12:07
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
19.09.2026
10:36
19.09.2026
10:03
19.09.2026
09:49
19.09.2026
08:51
19.09.2026
08:25
19.09.2026
07:54
19.09.2026
07:29
19.09.2026
06:40
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















