Maia Sandu îi RĂSPUNDE lui Harunjen, care se vrea înapoi în fotoliul de procuror general al R. Moldova. „Cei care au servit regimuri CORUPTE nu au șanse să revină în sistem”
3009
Președinta Maia Sandu susține că nu va anula decretul prezidențial din 11 iulie 2019 (semnat de Igor Dodon nr) privind demiterea procurorului general, Eduard Harunjen.
În opinia șefei statului, funcționarii care au serviciul regimurilor corupte nu au nicio șansă să revină în sistem.
„Cei care au servit regimuri corupte nu au șanse să revină în sistem. Lupta împotriva corupției va continua și toți cei care au serviciul regimului corupt nu au șanse să revină în sistem”, a declarat președinta Maia Sandu pentru Tv8, în contextul demersului făcut astăzi de ex-procurorul general, Eduard Harunjen.
Fostul procuror general de pe vremea regimului Plahotniuc, Eduard Harunjen, ia solicitat astăzi Maiei Sandu să anuleze decretul din iulie 2019 semnat de Igor Dodon prin care a fost destituit din funcție. Harunjen susține că nu au existat motive să fie demis după fuga lui Vlad Plahotniuc din R. Moldova, dar a fost nevoit să facă.
„Astăzi am depus o cerere la Președinție privind anularea efectelor decretului din 11 iulie 2019. Dacă eram demis, atunci toate acordurile, toate comisiile rogatorii, tot ce am făcut din 2016 și până în 2019 a urmat să fie anulat. Astfel, am depus cererea. Eu am fost nevoit să depun cererea, deoarece, dacă nu o făceam, atunci aveam dosar pentru îmbogățire ilicită. Era o presiune politică mare atunci. După ce voi primi răspuns de la Președinție și nu va fi favorabil, atunci mă voi adresa în instanța de judecată. Eu vreau să-mi duc mandatul până la capăt”, a menționat Harunjen, în cadrul unei conferințe de preză.
11.11.2022
09:41
1957
Eduard Harunjen pretinde că este noul PROCUROR general: „Interimatul lui Ion Munteanu devine neîntemeiat și ilegal, iar orice act administrativ semnat de către acesta este pasibil de nulitate absolută”
20.09.2019
14:21
4388
FOTO // Ex-procurorul Harunjen și-a lăsat BARBĂ, după ce a demisionat. Acesta a explicat de ce procurorii nu au continuat urmărirea penală privind ilegalitățile care s-ar fi comis în privința concesionării Aeroportului Internațional Chișinău
11.07.2019
13:48
2215
Harunjen susține că Năstase NU s-a prezentat în fața procurorilor pentru a da declarații cu privire la sesizarea sa privind UZURPAREA puterii în stat
11.07.2019
13:30
4245
Un deputat al MAJORITĂȚII parlamentare, OFERTĂ pentru demisionarul Harunjen
11.07.2019
11:49
3287
Consiliul Superior al Procurorilor a declarat INADMISIBILĂ sesizarea lui Năstase, prin care acesta a cerut pornirea urmăririi penale pe numele lui Harunjen
10.07.2019
12:39
2810
CSP, în ȘEDINȚĂ. Membrii Consiliului ar putea accepta propunerea de DEMITERE a procurorului general, Eduard Harunjen
09.07.2019
19:17
4801
Premierul Maia Sandu vorbește despre VIITORUL procuror general al R. Moldova și sarcinile pe care le va avea
09.07.2019
15:55
2810
VIDEO // Critici DURE în Parlament, la adresa procurorului general, Eduard Harunjen: Deputații îi cer lui Igor Dodon să semneze decretul de demitere a acestuia
09.07.2019
09:44
1860
CSP infirmă faptul că se va întruni în ședință, așa cum a anunțat Andrei Năstase: Această solicitare poate fi apreciată ca un element de PRESIUNE asupra Consiliului Superior al Procurorilor”
08.07.2019
22:10
6194
Procurorul general Harunjen a DEZVĂLUIT ce va face mâine, când Parlamentul va pune în discuţie DEMITEREA sa
18.03.2026
21:25
87
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
239
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
244
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
323
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
335
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
377
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
350
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
355
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
383
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
358
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
371
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
397
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
455
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
534
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
468
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
506
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
473
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
497
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
479
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
732
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
460
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
547
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
492
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
589
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
475
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














