Liderul PAS explică de ce Lilian Carp a PIERDUT în fața lui Ceban. „O să fie implicat în tot ce înseamnă Primăria Chișinău și CMC. Nu o să lăsăm acest SPECIMEN al Kremlinului să profaneze ideea proeuropeană”
2810
Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de primar general, Lilian Carp, se va implica „în tot ce înseamnă Primăria Chișinău și Consiliul Municipal Chișinău (CMC)”, după ce a pierdut alegerile din primul tur în fața lui Ion Ceban, a declarat astăzi liderul partidului de guvernământ, Igor Grosu.
Potrivit lui Grosu, PAS a pierdut Primăria Chișinău, în schimb va avea 20 de consilieri municipali.
„În politică trebuie să recunoști rezultatele și votul cetățenilor. Noi îl recunoaștem, noi am primit acest vot. Pentru noi înseamnă că trebuie să muncim mai mult. Cele 20 de locuri din CMC înseamnă o mare responsabilitate pentru noi, înseamnă un mandat de a sta cu ochii pe acest reprezentant al Kremlinului, care, din păcate, a reușit să se deghizeze puțin în proeuropean. Noi nu-i vom permite să facă hoții și să implementeze proiecte care nu au nimic cu parcursul nostru european. Noi o să fim prezenți acolo, vom fi vocali și vom scoate la iveală toate matrapazlâcurile pe care acest om nu are cum să nu le facă”, a declarat astăzi Igor Grosu, în cadrul unei conferințe, făcând totalurile alegerilor locale generale din 5 noiembrie.
Grosu a adăugat că lui Lilian Carp i-a lipsit puțin pentru a accede în turul II al alegerilor pentru funcția de primar general.
„Ce nu a făcut PAS pentru ca Lilian Carp să ajungă în turul II? Tot timpul este loc pentru mai bine. Diferența a fost foarte mică. Probabil ar fi trebuit să muncim mai mult, dar acum nu are rost să căutăm și să găsim vinovați în altă parte. Noi am tras concluziile de rigoare. Am muncit foarte mult, a fost multă dedicație, multă implicare, dar rezultatul ne indică că trebuie să fim mult mai mobilizați și prezenți în sectoare, în suburbii și promitem să facem asta”, a adăugat Igor Grosu.
Întrebat de ce Lilian Carp nu este prezent la conferința de astăzi și ce va face în continuare, spicherul Igor Grosu a spus: „Domnul Carp este alături de noi, o să-l auziți. O să fie implicat foarte mult în tot ce înseamnă Primăria Chișinău și CMC. Noi nu o să lăsăm acest specimen al Kremlinului, împreună cu rudele lui din diferite partide proruse, să profaneze ideea proeuropeană. O să cerem transparență, o să scoatem la iveală toate încercările de a mai mușamaliza ceva, de a cosmetiza. Pentru că el se ocupă cu cosmetizatul, nu cu implementarea proiectelor serioase. Vom sta pe capul lui… Poate așa podul de la Mihai Viteazul o să fie finalizat. Treceam deunăzi pe acolo și „tocmai” șapte muncitori erau pe șantier. Asta încă e mult. Ne vom asigura ca municipiul Chișinăul să ajungă o capitală europeană, să miroase frumos, să fie plăcut să te plimbi și să primești oaspeți”, a conchis Igor Grosu.
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
















