Încă un candidat la funcția de președinte, ÎNREGISTRAT în cursa electorală: "Victorie, prieteni. Urmează marea mobilizare pentru campanie"
2033
UPDATE // "Victorie, prieteni. Toate eforturile noastre n-au fost înzadar, am crezut în justețea cauzei noastre, ne-am colectat exemplar semnăturile şi le-am apărat cu fermitate la CEC. Pornim la luptă cu întârziere, dar noi am fost alături de cetățenii R. Moldova din luna mai - în 24 de raioane şi peste 160 de localități. Urmează marea mobilizare pentru campanie. Împreună vom învinge", a declarat liderul PUN, Octavian Ţîcu, după CEC a decis să-l înregistreze în calitate de candidat la prezidenţialele de pe 1 noiembrie.
Comisia Electorală Centrală (CEC) l-a înregistrat, în această seară, pe liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, în cursa electorală pentru prezidențialele din 1 noiembrie curent.
Membrii CEC au stabilit că, din totalul de semnături verificate, aproape 16 200 sunt valabile, iar peste 3 400 au fost declarate nule, ceea ce înseamnă că Octavian Țîcu a colectat minimum 15 000 de semnături valabile din cel puțin 16 unități administrativ-teritoriale în sprijinul candidaturii sale la scrutinul prezidențial.
Astfel, liderul PUN va figura al șaptelea în buletinele de vot, după Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov și Maia Sandu.
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026















