Fostul Ambasador al R. Moldova la Moscova, Andrei Neguța, REȚINUT în dosarul contrabandei cu anabolizante: Ce declarații a făcut în fața procurorilor
3176
Fostul Ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, a fost reținut astăzi pentru 72 de ore, după ce s-a prezentat, împreună cu avocații săi, în fața reprezentanților Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).
Neguța a fost audiat și recunoscut în calitate de bănuit de complicitate la contrabandă cu anabolizante.
PCCOCS anunță că fostul Ambasador a făcut declarații, dar a negat că ar avea vreo implicare în cazul de contrabandă cu anabolizante, depistat pe 5 decembrie curent la Postul Vamal Palanca.
CITIȚI și „TEZELE”, PRIMA declarație publică a fostului Ambasador la Moscova, Andrei Neguța, RECHEMAT în plin scandal privind contrabanda cu anabolizante, transportate cu microbuzul misiunii diplomatice
„PCCOCS urmează să verifice depozițiile date de către bănuit în raport cu probatoriul acumulat pe dosar, iar în funcție de circumstanțele ce urmează a fi stabilite, procurorii vor decide asupra necesității punerii fostului Ambasador sub învinuire cu solicitarea aplicării arestului”, se arată într-un comunicat de presă al procurorilor.
Amintim că, anterior, a fost arestat șoferul microbuzului cu numere diplomatice ce aparține Ambasadei R. Moldova la Moscova, reținut la începutul lunii decembrie la ieșirea din republică încărcat cu anabolizante. Tot în același dosar a fost reținută și altă persoană învinuită că ar fi avut tangență cu acest caz.
CITIȚI și PCCOCS: Șoferul microbuzului cu numere diplomatice, prins cu ANABOLIZANTE la vamă, nu este singura persoană cercetată în aces caz. „A dat declarații, este destul de deschis”
Substanțele interzise, depistate în microbuzul care a intrat și ieșit de 17 oriîn ultimul an din R. Moldova, au fost evaluate la suma de opt milioane de lei.
03.03.2026
03:07
394
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
03.03.2026
03:06
313
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
03.03.2026
02:09
361
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
03.03.2026
01:56
329
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
03.03.2026
00:09
600
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
02.03.2026
21:12
527
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
1091
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
574
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
556
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
577
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
03.03.2026
03:07
381
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
03.03.2026
03:06
310
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
03.03.2026
02:09
357
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
03.03.2026
01:56
326
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
03.03.2026
00:09
590
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
02.03.2026
21:12
525
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
1082
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
569
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
555
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
576
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
02.03.2026
18:18
651
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
02.03.2026
18:08
557
Ministerul Educației lansează la Chișinău Decada „Memoriei și Recunoștinței”, la 34 de ani de la izbucnirea războiului din 1992
02.03.2026
17:48
591
Lovituri aeriene SUA-Israel în Iran, combinate cu atacuri cibernetice și prăbușirea internetului în întreaga țară
02.03.2026
15:32
561
158,79 milioane lei pentru fermieri: subvenții autorizate în februarie 2026 pentru dezvoltarea agriculturii
02.03.2026
15:04
846
Șoferi, faceți PLINUL. Războiul din Iran provocă SCUMPIREA carburanților în R. Moldova. Această tendință se va păstra, după ce a fost blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trec circa 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial
02.03.2026
14:39
1219
AVERTISMENT // Mai mulți așa-zisi funcționari și OFICIALI din Transnistria riscă să rămână fără CETĂȚENIA R. Moldova: „Ei trebuie să răspundă în fața Constituției, nu a Kremlinului și a autorităților separatiste”
02.03.2026
14:19
592
MEC pune la dispoziția grădinițelor două seturi noi de proiecte tematice și didactice pentru educația timpurie
02.03.2026
13:48
653
Maia Sandu, la Marșul Memoriei: „Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești și păstrăm vie flacăra libertății”
02.03.2026
12:08
743
Granturi de până la 1 milion USD pentru fermieri: Apelul 5 AGGRI, deschis între 2 martie și 29 mai 2026
02.03.2026
08:02
791
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
1326
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
898
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
842
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
904
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
856
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.23
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














