Doi candidați la funcția de șef al CNA, RESPINȘI de comisia parlamentară: Cei admiși vor susține doar proba interviului
4117
Doi candidați din cei șase, care și-au depus dosarele la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Centrului Național Anticorupție (CNA), au fost respinși astăzi de membrii Comisiei parlamentare juridice, pentru numiri și imunități.
Este vorba de Andrian Moroi și Valentin Dogotari, deputații constatând că dosarele acestora nu ar corespunde cerințelor stabilite.
Alți patru candidați au fost admiși la concurs - Veaceslav Guțan și doctorul în drept Sava Maimescu, prin vot unanim, precum și Bogdan Zumbreanu și Igor Carlașuc, actuali angajați ai CNA - cu trei abțineri.
CITIȚI și Cine candidează la șefia CNA? Deputat: „Eu știu cine o să câștige”. „Noul șef”, cu cadouri de mii de euro la zilele de naștere ale familiei
Deputatul liberal-democrat, Tudor Deliu, a propus ca în procesul de selectare a noului șef al CNA să fie implicați, în calitate de observatori, reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic.
„Concursul îl organizează Comisia parlamentară, nu societatea civilă”, i-a răspuns democratul Sergiu Sârbu.
O noutate a acestui concurs este faptul că membrii Comisiei parlamentare au exclus proba scrisă, cei patru candidați admiși urmând să susțină doar proba interviului.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european

















