Decizia luată de procurorul general Stoianoglo în privința dosarului care vizează finanțarea PSRM
5148
Procurorii vor cerceta sursele de finanțare a Partidului Socialiștilor (PSRM) din R. Moldova în cadrul a două dosare penale separate, a decis actuala conducere a Procuraturii Generale, după ce șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a dispus, în decembrie 2019, comasarea acestora.
Procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat astăzi, după ședința Consiliului Superior al Procurorilor, că cele două dosare, unul care vizează finanțarea PSRM din exterior și altul - spălarea banilor de către unii fruntași socialiști, ar fi fost comasate „ilegal”.
„Am decis disjungerea acestora. Nu au nicio tangență - diferite subiecte, diferită perioada de activitate și diferite evenimente”, a spus Alexandr Stoianoglo.
Șeful Procuraturii Generale a amintit că acest dosar privind finanțarea PSRM a fost reluat abia la începutul lunii decembrie 2019 de către Viorel Morari, semănând mai mult a „declarație politică” decât a activitate profesională.
„Dosarul finanțării PSRM este în procedura Procuraturii Abticorupție. Eu chiar nu am dreptul să intervin. Examinând demersul liderei PSRM, Zinaida Greceanîi, am solicitat informație și am constatat că primele acțiuni formale au fost făcute la începutul lunii decembrie 2019, când domnul Morari a semnat o dispoziție despre crearea unui grup de lucru din 38 de procurori, în total 60 de oameni. Ce vor face acești oameni, eu nu am înțeles nici acum. Pentru crearea unui asemenea grup, trebuie să avem niște acțiuni concrete care să fie realizate. În acest dosar, noi nu am văzut niciun plan de acțiuni. Pur și simplu a fost o declarație politică decât una profesională. Noi trebuie să determinăm acțiunile ce vor fi întreprinse”, a spus Stoianoglo.
Menționăm că Viorel Morari se află în arest, fiind învinuit de abuz în serviciu, fals în acte și amestec în înfăptuirea justiției, pentru că l-ar fi protejat pe Vlad Plahotniuc de dosarul privind frauda bancară. Morari neagă acuzațiile și spune că a fost încarcerat pentru că s-a apucat de dosarul care vizează finanțarea PSRM, partid aflat acum la guvernare în R. Moldova.
Procurorul general a promis să organizeze săptămâna viitoare o conferință de presă în cadrul căreia să ofere mai multe detalii despre dosarul în care este cercetat Viorel Morari.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















