CONCURS // TREI predendenți la funcția de director general al Companiei „Teleradio Moldova”
3906
Trei persoane și-au depus dosarele la concursul pentru ocuparea funcției de director general al Companiei „Teleradio Moldova”, anunțat de Consiliul de Supraveghere al instituției pe 11 octombrie curent.
Astăzi a fost ultima zi în care mai puteau fi depuse dosarele și la concurs s-au înscris, potrivit surselor Ziarului NAȚIONAL, Ion Terguță, Cornelia Stefoglu și actualul director al companiei, Olga Bordeianu.
Ion Terguță a fost candidatul Blocului „ACUM” la alegerile parlamentare din februarie curent, dar și la cele noi din circumscripția uninominală nr. 17 din Nisporeni, iar Cornelia Stefoglu lucrează la postul public de televiziune „Moldova 1”.
Potrivit Regulamentului apropat pe 9 octombrie curent de către Consiliul de Supraveghere al Companiei „Teleradio Moldova”, membrii acestuia urmează să se întrunească pentru a stabili dacă dosarele sunt complete și în maximum 15 zile de la această ședință - să aleagă noul director general pentru un mandat de șapte ani.
Menționăm că, pe 16 octombrie curent, deputatul Lilian Carp, vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, a expediat un demers Consiliului de Supraveghere cu solicitarea de a amâna acest concurs.
Drept motiv era invocat faptul că Regulamentul cu privire la concursul pentru funcția de director general al Companiei „Teleradio Moldova” conține prevederi contrare legislației muncii.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















