CEC amână examinarea unor sesizări ale SIS și IGP în privința coruperii alegătorilor de către Partidul „Șansă”. Autoritatea electorală NU a luat nicio decizie nici în privința excluderii candidaților Alexei Lungu și Victoria Șapa
2161
Comisia Electorală Centrală (CEC), întrunită astăzi în ședință, a amânat examinarea unor sesizări ale Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și Inspectoratului General de Poliție (IGP), în privința coruperii alegătorilor de către Partidul „Șansă”. De asemenea, CEC amână luarea unei decizii în privința excluderii din cursa electorală a candidaților Partidului „Șansă” la funcțiile de primar de Orhei și Bălți, Alexei Lungu, respectiv Victoria Șapa.
Vicepreședintele Pavel Postică a propus ca sesizările venite de la SIS și IGP să fie examinate în altă ședință, în condițiile în care câteva dintre acestea au ajuns abia astăzi, 2 noiembrie, la autoritatea electorală centrală.
„Cu ceva timp în urmă, ați primit pe poștă două demersuri ale IGP, în care se observă, citind pe diagonală, informații relevante la subiectul care urma să fie discutat astăzi. Pentru a analiza în profunzime și a cerceta sub toate aspectele toate cazurile respective, avem nevoie de timp suplimentar. Astfel, rog amânarea pentru ședința următoare”, a propus Pavel Postică.
De partea cealaltă, avocata Partidului „Șansă”, Elena Organ, a menționat că nu vede o problemă ca această chestiune să fie examinată astăzi.
„Întrebarea respectivă putea fi examinată astăzi, dat fiind faptul că sesizările care stau la bază au fost examinate și în ședința de pe 30 octombrie. Deci, se cunoaște despre sesizările în cauză și cred că am putea să începem să le examinăm”, a spus avocata Elena Organ.
Candidații pentru funcțiile de primari ai municipiilor Bălți și Orhei, Victoria Șapa și, respectiv, Alexei Lungu, ar putea fi excluși din cursa pentru alegerilor locale generale din 5 noiembrie curent.
Serviciul de Informații și Securitate a solicitat CEC, prin intermediul unei sesizări expediate pe 27 octombrie, excluderea din cursa electorală a candidaților pentru funcțiile de primari ai municipiilor Bălți și Orhei, Victoria Șapa și Alexei Lungu, deoarece ar fi fost finanțați de „grupul criminal Șor”.
09.04.2026
20:47
276
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
382
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
405
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
350
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
337
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
373
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
422
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
396
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
407
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
364
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
20:47
271
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
379
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
401
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
347
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
334
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
370
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
419
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
393
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
404
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
360
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
446
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
395
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
399
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
648
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
425
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
500
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
597
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
805
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
631
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
598
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
818
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
801
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
642
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
693
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
661
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














