Ulanov e sigur că va fi ACHITAT de instanța de judecată, iar R. Moldova va fi CONDAMNATĂ la CtEDO: „Acest dosar nu se va încheia cu nimic. Ancheta a stabilit că sunt nevinovat, dar procurorii s-au grăbit să trimită dosarul în judecată”
2785
Deputatul Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov, acuzat de escrocherie și spălare de bani, infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale, susține că procurorii ar ști că dânsul este „nevinovat”, dar cu toate acestea s-au grăbit să trimită dosarul în judecată.
Potrivit lui Ulanov, expedierea în judecată a dosarului în care figurează nu ar fi altceva decât un „circ politic”.
„Continuă circul politic. Eu de mult timp vorbesc despre asta, în contextul chestiunii privind ridicarea imunității parlamentare. Eu încă în august 2019 am înregistrat un proiect de lege privind anularea imunității parlamentare pentru deputați. Am elaborat acest proiect pentru ca nimeni să nu spună că deputații se ascund după imunitatea parlamentară. Pentru ca acest proiect să fie pus pe ordinea de zi a Parlamentului era nevoie de 34 de semnături, dar noi am reușit să colectăm doar 24. Din păcate, am constata cu surprindere că proiectul propus de mine nu este susținut de deputați. Dacă acel proiect era adoptat, atunci nu mai existau aceste show-uri. Sunt sigur că nu venea în Parlament nici procurorul general, pentru ca să ceară ridicarea imunității mele”, a declarat astăzi Ulanov.
Acesta susține în continuare că e nevinovat și că procurorii „ar ști” despre asta. Mai mult, Ulanov a menționat că R. Moldova riscă o nouă condamnare la CtEDO.
„Voi oferi detalii suplimentare despre acest dosar săptămâna viitoare. Voi povesti cum a fost desfășurată ancheta, ce a stabilit ancheta… De fapt, ancheta a stabilit că nu sunt vinovat. De asta s-au și s-au grăbit procurorii să trimită dosarul în judecată. Sunt absolut sigur că acest dosar nu se va încheia cu nimic, decât cu achitarea mea și condamnarea R. Moldova la CtEDO”, a conchis parlamentarul.
Procuratura Anticorupție susține că a finalizat și expediat în judecată cauza penală în care deputatul Denis Ulanov este acuzat de escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale implicate în jaful bancar. Rechizitoriul cuprinde 630 de file, iar întreg probatoriul însumează 81 de volume.
29.03.2021
14:03
2184
VIDEO // Partidul „ȘOR”, după consultările cu Maia Sandu: „Am avut o discuție CONSTRUCTIVĂ cu șeful statului”
22.03.2021
19:15
2246
UPDATE // Petru Jardan a fost REȚINUT pentru 72 de ore: „Doi procurori s-au apropiat de el și l-au invitat să meargă cu ei. Denis Ulanov își așteaptă rândul, pentru că în Parlament au venit alți doi procurori”
26.03.2026
00:20
129
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
157
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
384
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2383
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
375
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
410
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
441
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
680
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
26.03.2026
00:20
1
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
32
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
366
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2305
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
360
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
394
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
426
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
670
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
444
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
450
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
485
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
473
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
618
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
902
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
516
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
582
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
995
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
557
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1560
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
618
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
647
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
652
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
684
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
752
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
24.03.2026
23:23
748
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














