UIMITOR // Ochelarii conectaţi reprezintă viitorul smartphone-urilor
3293
Reuters
Compania Meta, care deţine Facebook şi Instagram, a prezentat miercuri primul său prototip de ochelari cu realitate augmentată şi inteligenţă artificială (IA), sperând ca în cele din urmă să creeze o nouă platformă informatică pentru consumatori, după calculatoarele personale şi telefoanele mobile, transmit AFP și Agerpres.
Numiţi „Orion”, ochelarii sunt echipaţi cu o cameră foto, căşti şi un asistent IA cu activare vocală, la fel ca ochelarii conectaţi Meta Ray-Ban, disponibili pe piaţă de mai mulţi ani.
Aceşti ochelari includ, însă, şi proiectoare minuscule pentru vizualizarea de videoclipuri, ecrane sau chiar persoane sub formă de holograme - toate acestea fără a purta căşti care izolează utilizatorul.
„Este ca o maşină a timpului”, a declarat Mark Zuckerberg, şeful Meta.
„Oferă o privire în viitor care cred că va fi foarte interesantă”, a comentat el.
.jpg)
Miliardarul şi-a încheiat prezentarea anuală a noilor produse ale grupului cu acest nou dispozitiv, singura surpriză reală a evenimentului de la Menlo Park (California), unde se află sediul companiei.
Zuckerberg a povestit cum a format o echipă în urmă cu zece ani pentru a realiza ochelari wireless uşori (sub 100 de grame), capabili să proiecteze imagini clare, luminoase şi suficient de mari pentru a se potrivi cu toate modurile de utilizare şi mediile, fără a împiedica contactul vizual cu persoanele din jur, prezente fizic.
Pentru a interacţiona cu diferitele funcţii ale ochelarilor, utilizatorii îşi folosesc vocea şi gesturile, dar şi, potenţial, gândurile, datorită senzorilor de pe o brăţară.
„Este nevoie de un dispozitiv care să poată trimite un semnal de la creier”, a subliniat şeful Meta. „Acesta este primul dispozitiv alimentat de interfaţa noastră neuronală pe încheietura mâinii”, a precizat el.
.jpg)
- „O lume post-smartphone” -
Fondatorul Facebook a schimbat numele gigantului reţelelor de socializare în Meta la sfârşitul anului 2021, pentru a semnala trecerea către metavers, viziunea sa asupra viitorului internetului şi al informaticii, unde lumile reală şi virtuală se vor îmbina prin intermediul dispozitivelor de realitate augmentată şi virtuală (AR şi VR).
De atunci, căştile VR Quest s-au succedat, iar ochelarii conectaţi Ray-Ban au câştigat în capacităţi IA, însă metaversul nu a sedus (încă) publicul larg.
Obsesia lui Mark Zuckerberg îi exasperează însă pe investitori, divizia Reality Labs a Meta pierzând câteva miliarde de dolari în fiecare trimestru.
„Agitaţia în jurul metaversurilor s-a încheiat”, a recunoscut miercuri Vishal Shah, vicepreşedintele Meta responsabil cu metaversurile, în cadrul unei mese rotunde cu jurnaliştii. „Şi sunt foarte bucuros de acest lucru, pentru că atunci când se vorbeşte foarte mult, este greu să te ridici la înălţimea aşteptărilor”, a continuat el.
El a reiterat că este vorba de investiţii pe termen lung şi a explicat că, dincolo de tehnologie, echipele sale caută mai ales să recreeze sentimentul de apartenenţă la un grup de oameni, în condiţiile absenţei lor fizice, deoarece nu întotdeauna este posibilă deplasarea. Chiar dacă întâlnirile la distanţă prin intermediul ecranelor sau hologramelor „nu pot înlocui” conversaţiile faţă în faţă.
Spre deosebire de căşti, care continuă să fie greoaie, ochelarii au şanse de a fi adoptaţi pe scară largă, a estimat Jeremy Goldman de la eMarkerter. Orion „reprezintă pariul Meta într-o lume post-smartphone”, a comentat analistul.
În opinia sa, totul va depinde de capacitatea ochelarilor de a simplifica cu adevărat viaţa de zi cu zi a utilizatorilor, dar şi de preţul lor. „Dacă Meta îşi joacă bine cărţile, în special prin integrarea inteligenţei artificiale în timp real, aceşti ochelari ar putea deveni mult mai mult decât un simplu gadget care atrage atenţia”, a adăugat el.
09.04.2026
02:02
451
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
450
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
405
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
463
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
430
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
461
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
424
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
490
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
466
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
459
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
594
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
542
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
09.04.2026
02:02
395
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
421
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
367
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
441
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
406
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
429
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
401
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
455
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
436
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
430
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
566
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
527
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
602
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
480
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
586
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
562
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
541
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
654
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
503
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
509
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
454
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
537
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
518
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
570
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
526
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














